Categorie: Fursecuri / Biscuiti

Reteta publicata JOI 28.11.2019 - 15:26

Vizualizari: 4277

Biscuiti Fragezi in Doua Culori cu Unt, Ciocolata si Cacao

Biscuitii in doua culori cu unt, ciocolata si cacao nu doar ca aduna in ei arome de Sarbatori, dar sunt atat de buni inca poti sa-i faci in orice zi in care iti e pofta de ceva bun. Poti sa-i pregatesti cu 2-3 saptamani inainte de Craciun si sa-i pastrezi, asta daca esti suficient de puternic incat sa nu deschizi din cand in cand cutia cu biscuiti cu unt si sa mai iei unul.
Nu stiu cat timp o sa fie valabila afirmatia asta, caci dintre toti biscuitii de casa pe care i-am incercat, acestia se apropie cel mai mult de gustul meu. Cel mai probabil pana la urmatoarea reteta de fursecuri fragede pe care o sa o fac :). Doar ca acum am si o scuza, nu sunt niste simpli biscuiti cu vanilie, ci unii care pastreaza in ei si aroma de unt, dar si pe cea de ciocolata.
Si sunt suprinzator de usor de facut! Din cateva ingrediente simple, avem niste biscuiti fragezi, gata de a fi savurati. Drept este ca dureaza ceva timp, nu ca sa-i pregatesti, caci timpul este cam acelasi ca la orice alte fursecuri cu unt, ci sa lasi aluatul sa se raceasca bine. Dar, daca te organizezi din timp, treaba merge super repede. Adica faci aluatul pentru biscuitii cu unt si cacao cu o zi inainte, il pui in frigider, iar a doua zi in 15 minute sunt gata copti.
Mie imi plac cu o cana cu ceai sau cu lapte (obiceiuri din copilarie!), dar nu-mi refuz o gustarica oricand in timpul zilei. Si nu, nu-i pregatesc numai de Sarbatori, ci sunt ceva obisnuit la noi in casa, aproape ca nu-mi lipseste din casa o cutie cu biscuiti. Pe principiul: daca vine cineva pe la noi, sigur ca nu va refuza un biscuit cu unt si ciocolata, sau daca imi e pofta de ceva bun… Ziceti si voi daca nu e asa? Si mi se intampla destul de des sa deschid camara si sa-mi pice ochii fix, dar fix, pe cutia cu fursecuri.
Partea buna, ca sa zic asa, este ca decat sa cumpar, mai bine imi fac eu acasa o tava, sau doua, cu biscuiti cu ciocolata. Nici nu se compara! Si va mai spun un secret: de cele mai multe ori pregatesc portie dubla si pastrez aluatul pentru biscuitii cu cacao in congelator si-l scot doar cand cutia din camara este goala. De fapt cam dupa o saptamana, caci altfel ar disparea iar rapid.
Nu stiu de unde si pana unde aceste fursecuri in doua culori au devenit preferatele mele in ultimul timp, dar sunt chiar aspectuose si pur si simplu se topesc in gura. Si mai sunt si un fel de 3 in 1, adica au si unt, si cacao si ciocolata. Toate intr-o singura muscatura! Caci da, bucuria mea vine din lucrurile marunte cum ar fi un biscuit! Sau un borcan cu fursecuri si ciocolata de casa, pe care o sa le fac cadou oamenilor dragi! Dar sa nu le spuneti! Sa va fie de folos!

Vezi reteta