Categorie: Checuri

Reteta publicata JOI 11.03.2021 - 13:48

Vizualizari: 1236

Chec Umed cu Mere Caramelizate

Checul umed cu mere caramelizate a fost desertul care ne-a parfumat casa saptamana asta. Sau cum trei mere scofalcite s-au transformat intr-un chec cu mere pufos! Este genul de prajitura umeda, nu inecacioasa cum e checul obisnuit, din care este imposibil sa te opresti dupa prima felie. Sigur ca m-a cucerit, caci nu cred ca mai e cineva care sa nu stie ca-mi plac prajiturile cu mere! Si mirosul de scortisoara! Ca doar merele si scortisoara merg mana in mana, mai ales intr-un chec umed cu iaurt si fructe!
Mai aveam cateva mere zbarcite pe care toata lumea le ocolea si le tot plimbam de colo-colo. M-am gandit ca le-ar sta mai bine intr-un chec cu mere si iaurt. Adica un chec simplu si rapid, cum ne place tuturor! Caci nu cred ca este prajitura de casa mai indragita ca un chec pufos (cel putin la noi acasa asa este). Si cum sunt posibile mii de combinatii si arome intr-un chec cu iaurt, de ce nu as incerca si genul asta de prajitura cu mere caramelizate?
Ne-a mers la suflet! Moale si parfumat, s-a potrivit perfect langa o cana mare de cafea! Mi-a parut rau ca am facut o singura bucata din minunatia asta de chec pufos cu iaurt, ca mere mai aveam. Serios! Nu doar ca este o prajitura cu fructe rapida si usoara dar, daca va uitati prin frigider si camara, sigur gasiti toate ingredientele. Si stiti cum miroase in casa? Mie mi se pare ca mirosea a Craciun (mai ales ca la noi chiar ningea cand l-am facut). Adica a scortisoara si a bunatate! Cred ca este reteta perfecta pentru zilele lungi si intunecoase de toamna si iarna. Desi, daca ma gandesc bine, un chec umed cu iaurt poate fi preparat in tot timpul anului.
M-am simtit ca un copil rasfatat, eu imi savuram cafeaua cu o felie mare de chec cu mere caramelizate si afara ningea ca in povesti. Desi nu-mi prea place vremea asta, chiar am prins curaj sa ies din casa si sa ma bucur! Ce face un banal chec umed cu fructe din om!
Asa ca daca vreti ceva dulce si ieftin, un chec cu mere si scortisoara e cel mai simplu de facut! Nu mai stiti ce sa puneti in pachetelul pentru scoala? Cateva felii de chec sunt salvatoare! Mai ales daca cei mici nu prea mananca fructe, dar le plac prajiturile, este o buna solutie sa-i `pacaliti`. Vreti un moment de tihna doar pentru voi? Sa nu ziceti ca nu v-am zis! O felie de chec cu mere, o cana de ceai, o carte buna si o patura calduroasa sunt tot ceea ce aveti nevoie! Va sfatuiesc sa il incercati, va promit ca nu veti regreta! Sa va fie de folos!

Vezi reteta