Categorie: Cheesecake

Reteta publicata JOI 02.07.2020 - 15:23

Vizualizari: 1458

Cheesecake Basque la Cuptor

Cheesecake Basque la cuptor, cunoscut si sub numele de Cheesecake La Vina sau Basque Burnt Cheesecake, adica Cheesecake Ars, este originar din San Sebastian, regiunea de nord a Spaniei. A fost creat in 1990 de catre bucatarul Santiago Rivera in restaurantul sau La Vina. Conform declaratiilor sale, Rivera a vrut sa adauge in meniu si deserturi, dupa ce a preluat restaurantul de la parintii sai si asa a ajuns la aceasta delicioasa prajitura cu branza.
La prima vedere acest cheesecake la cuptor pare sa fie un accident, o greseala in bucatarie, caci aspectul sau este rustic, cu marginile crapate si o suprafata aproape arsa. Dar textura sa usoara, crusta caramelizata, centrul moale si cremos fac din aceast cheesecake copt unul dintre cele mai bune deserturi.
Stiu, primul gand cand il vezi este, Ina, tu chiar ne-ai adus o reteta de cheesecake ars? Chiar ai uitat desertul cu branza in cuptor? Ei bine, nu! L-am ars intentionat! De fapt magia acestui cheesecake simplu se intampla in cuptor. Pe de o parte se caramelizeaza zaharul si se creeaza compusii diacetil and maltol care ii dau o aroma de caramel si, pe de alta parte are loc o reactie Maillard intre proteinele din crema de branza si zahar care nu doar ca aduce un plus de savoare, dar il transforma in cel mai bun cheesecake pe care l-am incercat.
Dar destul cu chimia, ca nu am fost niciodata prea buna! Ce m-a atras la el a fost textura sa, undeva intre cheesecake-ul clasic american si cheesecake-ul japonez. Nu este la fel de dens ca un cheesecake New York Style, fratele sau mult mai cunoscut, dar nici la fel de pufos ca versiunea japoneza, un fel de verisor exotic al lui, pentru care se pare ca acest cheesecake Basque a fost sursa de inspiratie.
Pare uratel, insa toti cei care au gustat din el au fost de acord ca este spectaculos. Crusta aproape arsa adauga o aroma misterioasa, asemanatoare cu caramelul sarat sau cu untul rumenit, iar interiorul este extrem de cremos si fin. Eu l-am facut deja a patra ora! Si nu prea imi place sa repet retetele, insa acest cheecesake la cuptor a ajuns vedeta casei.
Si, desi multi ar spune ca un cheesecake fara coacere este mai usor de facut, eu tot pe cel la cuptor il prefer! Desi pare un desert mai laborios, in cazul acestui cheesecake fara blat lucrurile stau exact invers. Nu ai cum sa gresesti, caci este cel mai rapid si mai usor cheesecake! Fara pasi complicati, pana si hartia din tava pare pusa intr-un mod neglijent, nu este nevoie sa-ti faci griji pentru temperatura cuptorului, pentru coacerea cheesecake-ul in baie de apa (bain marie), sau pentru a-l lasa sa se raceasca incet in cuptor! Nici nu conteaza daca se crapa sau chiar se arde. De fapt, chiar trebuie sa se rumenesca bine, asta este frumusetea acestui cheesecake simplu, usor si rustic! Doar mixezi cateva ingrediente, pui prajitura cu branza in tava si o bagi in cuptor!
Este cel mai cremos si mai rapid cheesecake la cuptor, mult mai usor de facut decat oricare altul! Ce pot sa spun mai mult? Aerat, cu o textura cremoasa, cu o crusta caramelizata si gust subtil de vanilie, din doar 6 ingrediente la indemana si fara pic de efort! Pur si simplu ne-am indragostit de el! Stiti ce fac acum? Scriu reteta si sunt la a doua felie de cheesecake spaniol pe ziua de astazi! Daca il incercati sigur o sa ma intelegeti! Sa va fie de folos!

Vezi reteta