Categorie: Fel principal

Reteta publicata JOI 02.02.2017 - 17:17

Vizualizari: 7369

Cotlet de Porc Umplut cu Carnati si Morcovi la Cuptor

Cotletul de porc umplut cu carnati si legume facut la cuptor este o reteta super simpla, caci dupa ce impanam carnea de porc nu mai avem decat sa o punem in tava si sa o bagam in cuptor. Eu am ales sa-l umplu cu un carnat putin afumat si morcovi dar este la fel de delicios si daca inlocuiti carnatul cu o umplutura de ciuperci, ceapa si usturoi putin calite pana cand sunt usor rumenite si legate cu doua linguri cu pesmet si o mana de cascaval ras, iar in loc de morcovi puteti sa folositi orice alte legume cu o textura tare: fasii de ardei, tije de telina sau de sparanghel. Orice alegeti, o sa aveti o friptura de porc la cuptor suculenta, cu un gust chiar super-bun pot sa spun si cu un aspect deosebit. Sigur o sa impresionati, fie ca-l pregatiti intr-o zi obisnuita pentru cei dragi voua, fie pentru o zi de Sarbatoare cand aveti oaspeti. Este mai usor daca folositi carnati deja pregatiti, putin afumati si de casa este ideal, insa puteti sa faceti singuri umplutura pentru aceste rulouri de porc grozave. Asta dintr-un amestec de carne tocata de porc si vita, usturoi, sare, piper si putina boia, omogenizate bine si apoi impinse cu ajutorul cozii unei linguri din lemn in buzunarul facut in cotlet. Inainte insa de a face orice nu uitati ca pentru a pregati o friptura de porc la tava frageda si suculenta sa scoateti carnea din frigider cu minim o ora in avans, cat sa ajunga la temperatura camerei. Dupa ce rulada de porc este rumenita trebuie lasata sa se odihneasca putin, ca sa o puteti felia frumos, iar morcovii ii puteti pasa si aveti astfel langa cotlet si un sos consistent (asezonat cu sare si piper). La noi in casa, v-am mai povestit, exista un mare rontaitor de morcovi, asa ca am ales sa-i las rondele. Pregatit astfel cotletul de porc la cuptor poate fi un fel principal, alaturi de legume fierte la abur, piure sau orez. Mie imi place insa mai mult rece, feliat subtire, ca aperitiv cu mustar sau muraturi. Iar pentru un sandwich cu friptura rece de porc in loc de mezelurile din comert las orice altceva, asa ca va recomand din suflet sa-l incercati!

Vezi reteta