Categorie: Alte deserturi

Reteta publicata MIERCURI 11.12.2024 - 13:42

Vizualizari: 1786

Crema de Nuca Fiarta in Lapte cu Unt si Mascarpone

Crema de nuca oparita cu lapte completeaza perfect orice prajitura. Mi se pare ca o crema de nuci se potriveste in mai toate deserturile de sarbatoare. Este o crema fara oua, catifelata, fina, aromata si gustoasa si, fie ca folosesti crema de nuci la o prajitura cu foi, sa umpli un blat de tort, o rulada, un blat de pandispan, fursecuri fragede, rulouri, eclere sau choux a le crème, mini tarte, biscuiti, macarons sau nuci umplute, tuturor le aduce un plus de savoare.
O sa vedeti, chiar daca eu nu am facut (de data aceasta) reteta veche de crema de nuca fiarta in lapte, asta pentru ca am vrut o crema mai lejera, este la fel de buna si are aceleasi arome familiare care parca te poarta inapoi in timp, cel putin mie asa mi se intampla.
Nu m-am abatut foarte tare de la reteta traditionala de crema de nuci oparite cu lapte si unt. M-am gandit insa ca dupa o masa copioasa nimeni nu refuza o felie de tort cu nuca, de exemplu, si daca vrem ceva si mai, ca sa ne putem bucura pe deplin de desert, atunci o crema de nuca cu mascarpone este mai potrivita. E adevarat ca, in ultima vreme, cam evit cremele cu (mult) unt si mult zahar. Totusi, de Sarbatori, meritam un rasfat!
Sincer, sunt putini cei care nu iubesc prajiturile cu nuca. Pentru cei mai multi dintre noi sunt deserturile copilariei. Asa ca, daca cautati o crema rapida pentru un tort sau orice alta prajitura, eu zic ca tocmai ce ati gasit-o! Crema de nuci fiarta e fix ce aveti nevoie! E gata in cateva minute si din cateva ingrediente!
Insa, pentru a avea de fiecare data o crema de unt cu nuca si lapte perfecta, trebuie sa pornim de la ingrediente de calitate. Acesta este primul secret. Iar al doilea este sa fim putin, putin de tot atenti, pentru ca pe cat de usor se pregateste, pe atat de usor se poate taia. Bine, asta nu este chiar atat de grav pe cum ar parea, caci o crema de unt pentru prajituri se poate repara rapid (o sa va explic cum), insa asta inseamna timp si nervi, mai ales cand esti in viteza. Sa va fie de folos!

Vezi reteta