Categorie: Fursecuri / Biscuiti

Reteta publicata LUNI 14.12.2015 - 19:40

Vizualizari: 7611

Fursecuri cu Merisoare

Cine nu iubeste fursecurile cu merisoare? Si daca nu, sigur va plac cele cu stafide… Sau poate cele cu ciocolata? Nu se poate sa nu va placa chiar deloc…. :( In copilarie le gaseam la cofetaria de la colt si mi se pareau cea mai tare inventie. Asta cred ca si pentru ca nu-mi prea placeau prajiturile cu crema, iar de cele cu frisca nici nu mai vorbim. Mai maricica am poftit la celebrele cookies cu ciocolata. Parca nu era film american in care oamenii aia sa nu rontaie un fursec. Sau cel putin asa mi se parea mie… Si o bateam pe mama la cap sa-mi faca si mie fursecuri cu ciocolata, pe care le imparteam cu toata strada. Nici prea crocante, dar nici prea moi, greu ne puteam opri din mancat. Obicei pe care il am si acum. Cel mai des mama ne facea fursecuri cu stafide, pentru ca era cel mai simplu si nu era nevoie de cine stie ce ingrediente. Dar evident ca urmatoarea tura trebuia sa fie musai biscuiti cu ciocolata! Erau tare bune! Cu aroma de unt si portocala, chiar daca eram la joaca apaream imediat, pentru ca toata strada si umplea de miros imbatator. Si cand te apuca nostalgia copilariei, lasi totul balta si pregatesti cateva fursecuri cu merisoare, caci doar asta gasesti prin camara. Nu conteaza oricum, pentru ca sunt la fel de minunate cu orice fructe uscate: cu nuci, cu alune, cu fistic, cu stafide, cu ciocolata, numai fursecuri fragede sa fie! Se fac foarte repede si foarte usor, iar nimic nu este mai bun intr-un moment de ragaz decat un biscuit aromat. Usor crocant la exterior, dar moale si pufos in interior, plin cu fructe uscate sau cu bucatele de ciocolata, este preferatul copiilor, iar la noi acasa si al adultilor. Si nu trebuie sa asteptam Sarbatorile pentru un fursec delicios!

Vezi reteta