Categorie: Supe / Ciorbe

Reteta publicata MARTI 05.08.2014 - 22:19

Vizualizari: 8902

Gazpacho - Supa Rece de Rosii

Dupa ce am asteptat-o cu nerabdare, a venit si vara. Acum parca este prea cald si nu este bine nici asa...Cum se anunta zile fierbinti si parca nici pofta de mancare nu mai avem, iar cand pornim aragazul deja e jale mare, am cautat in caietul cu retete de vara si am gasit o delicioasa supa care se face fara preparare termica. Este celebra supa gazpacho, o supa facuta din legume crude si care se serveste rece, originara din regiunea de sud a Spaniei, Andaluzia. Se spune ca a fost adusa de mauri, fiind initial o supa arabeasca facuta din paine, ulei de masline, apa si usturoi, sau poate de romani care i-au adaugat otetul. Ce stim sigur este ca a devenit o parte din bucataria andaluza, in special in Córdoba si Sevilla. Exista si variante moderne de gazpacho, facuta din fructe de avocado, castraveti, pepene rosu, struguri, fructe de mare sau alte ingrediente. In mod traditional, gazpacho se facea zdrobind legumele intr-un mojar cu un pistil, metoda ce mai este inca folosita, pentru ca ajuta la mentinerea supei rece si pentru a evita formarea spumei care se creeaza atunci cand folosim un blender. Fiecare reginue din Andaluzia are propria sa reteta. Puteti sa pregatiti supa dupa gustul vostru, sa-i adaugati sau sa omiteti ingrediente. Unii spun ca se pune paine, altii ca nu, pentru ca atunci vorbim despre salmorejo, un gazpacho doar cu usturoi, otet, ulei de masline, rosii si paine. Chiar daca uneori difera chiar si textura supei, baza raman rosiile bine coapte. Pana la urma, important este insa ca este o supa rece de rosii, numai buna intr-o zi calduroasa. Un bol cu supa rece, din legume proaspete, aromata, ornata cu cubulete de rosie, castravete si ardei si imbogatita cu cateva crutoane este supa perfecta pentru zilele toride de vara.

Vezi reteta