Categorie: Prajituri

Reteta publicata MARTI 06.01.2015 - 16:39

Vizualizari: 14252

Prajitura Rasturnata cu Portocale Caramelizate

E sezonul lor! Le gasim acum mai bune, mai parfumate si mai zemoase ca oricand. Asa ca ar fi pacat sa nu profitam de portocale si sa nu le folosim cat mai mult. Parca si vremea de afara ne indeamna la asta, caci inevitabil iarna se leaga de mirosul si parfumul lor care ne invaluie casa. Coaja rasa este aroma preferata in aproape orice prajitura, iar feliile zemoase se pot transforma rapid intr-un suc proaspat si revigorant. Si daca tot vorbim despre prajituri de casa, parca merge perfect o prajitura rasturnata cu portocale caramelizate. Pufoasa, dar in acelasi timp usor umeda, era una dintre prajiturile cu fructe care se mananca ca rapiditate la noi un casa! Rapida (asa cum imi place mie), cu ingrediente putine (sigur aveti in frigider niste oua si unt, ca gasiti sigur zahar si faina!) si gata un pandispan pufos si aerat peste niste grozave portocale caramelizate. Singurul secret pentru a obtine un pandispan perfect, este mixarea indelungata a zaharului cu ouale la temperatura camerei, cel putin 25 de minute. Inainte de a incepe pregatirea prajiturilor trebuie sa tinem ouale 1-2 ore la temperatura camerei, ca de altfel toate ingredientele. Cu cat mixam mai mult, cu atat pandispanul va creste mai mult si va fi mai pufos. In final, pandispanul cu portocale va avea o consistenta umeda (pare insiropat) si o aroma puternica de portocale. Daca portocalele pe care le folositi sunt foarte zemoase, scurgeti din zeama lasata in tava atunci cand le caramelizati in cuptor, astfel incat sa devina aurii. In casa se vor raspandi mirosuri imbietoare, iar prajitura cu portocale caramelizate iti va rascoli simturile si iti va incanta papilele gustative.

Vezi reteta