Categorie: Inghetata / Sorbet

Reteta publicata JOI 19.07.2018 - 16:51

Vizualizari: 2820

Sorbet de Caise

Sorbet, limonada sau inghetata? Cum va racoriti vara? Eu astazi am ales sorbetul de caise. Si din motive fooooarte serioase. In primul rand este o inghetata de casa rapida si sanatoasa, fara zahar, fara lactoza si fara grasimi. Ca doar este vara si tinem la silueta!
In 10 minute inghetata de caise este gata sa ne racoreasca si sa ne dea un plus de energie. Este o reteta tare potrivita si pentru copii, un desert de vara atat de simplu si usor. Nu are cum sa nu le placa, chiar daca nu e o inghetata pe bat! E cremoasa, dulce-acrisoara si deasupra puteti sa puneti topping-ul lor preferat.
Nu cred ca exista un desert cu fructe mai rapid! Unde mai pui ca se pregateste din doar trei ingredinete si imediat cum este gata deja poate fi savurat. Chiar este pacat sa nu profitam de o inghetata raw, in locul celor super-procesate si in care nici nu stim ce se pune.
Stiu ca multi nu se incumeta sa faca inghetata acasa pentru ca pare complicata, de cele mai multe ai nevoie de o masina de inghetata, dar pentru un sorbet nu exista nici o scuza. Va asigur ca nu o sa va para rau! Gust racoros de fructe, zero zahar, poti sa deschizi congelatorul si sa iei o cupa oricand ai pofta, ce sa mai, ideal pentru zilele toride de vara!
Cuvantul „sorbet” provine din cuvantul arab „sharbat”, adica o bautura aromata din piure de fructe si gheata, adusa in Europa din Persia, unde fusese promovat de chinezi. Sorbet este varianta inghetata a acestor bauturi. Lung drum! Si, ca de cele mai multe ori, italienii si francezii au ceva de spus! In Italia gasim celebrul sorbetto cu un strop de Limoncello si putina bezea ca sa ii dea volum.. Francezii fac mai intai un sirop de zahar, iar dupa ce se racoreste il mixeaza impreuna cu fructele si il transforma in sorbet. Ma rog, pe scurt, sorbetul este un desert cu fructe congelat, un fel de strabunic al inghetatei de astazi, cea facuta fara masina.
Asadar, nu e chiar o inghetata, ci un desert facut din piure sau suc de fructe inghetat. Putem sa facem sorbet cu orice fel de fructe, important este sa fie bine coapte. Nu trebuie sa-l confundam cu granita (acea bautura cu fructe si multa gheata zdrobita), pentru ca sorbetul e mult mai dens si mai aromat decat aceasta, fara acea textura crocanta. Este o reteta cu fructe preferata mai ales de vegetarieni, perfecta si intr-o zi de post super calduroasa.
Daca nu ati incercat pana acum un sorbet de casa, este timpul! O sa va cucereasca pe loc!

Vezi reteta