Sosul bolognese sau sos ragu alla bolognese este una dintre retetele clasice ale bucatariei italiene. In mod traditional, sosul cu carne tocata si suc de rosii, ingredientele sale de baza, este un sos pentru paste sau lasagna.
Secretul acestui sos ragu bolognese consta in fierberea indelungata, lenta, la foc mic si cu rabdare. In principiu, reteta si modul de pregatire sunt extrem de simple, sosul de rosii cu carne tocata se gateste aproape singur, dar are nevoie de mai multe ore. Ca urmare, eu prefer sa-l pregatesc in cantitati mai mari si sa-l pastrez, fie in frigider, fie in congelator. Asta pentru ca uneori nu am timp sau chef sa stau ore bune in bucatarie si sa fierb sosul de carne pentru paste. Dar nici nu vreau sa-l cumpar din magazine, gata facut la borcan. In primul rand, gustul si aroma unui sos facut in casa sunt incomparabile si nici nu contine ingrediente cu denumiri ciudate pe care nu pot sa le pronunt.
E drept ca necesita un timp lung de preparare, dar e un timp in care doar supraveghez sosul de carne tocata pentru paste sa nu scada prea mult si amestec in tigaie din cand in cand. Cat timp sosul fierbe la foc domol, pot sa fac orice altceva, chiar si sa bag o prajitura in cuptor :))).
Se spune ca fierberea acestui sos era incredintata portarilor, pentru ca il gateau incet pe un resou mic montat in ghereta de la intrare. Exista numeroase variante, drept sa va spun nu stiu care este reteta originala de sos bolognese, vorba aceea: "cate bordeie, atatea obiceie". Ce pot insa sa va zic sigur este ca, dupa 3 ore de gatit, sosul sufera o transformare spectaculoasa! Ce arome si ce gust! Iti vine sa uiti ca aveai in plan sa faci sosul pentru lasagna si iti vine sa bagi in tigaie un colt de paine (dar sa nu mai spuneti la nimeni ca fac asa!!!)
Va mai spun un secret: eu pregatesc sosul de paste cu carne tocata toamna, iarna si primavara, pana cand vine caldura. E super practic sa scoti din congelator o caserola de sos bolognese din carne tocata sau un borcan din camara si sa-l pui peste niste paste fierte, asta fie ca e prea cald afara ca sa stai langa aragaz, fie ca ajungi acasa dupa o zi aglomerata si nu prea mai ai chef de nimic, dar foame tot iti este.
Stiu, timpul ne "omoara" pe toti, insa intr-un weekend mai linistit, faceti un efort si pregatiti-l acasa! Chiar merita! Sa va fie de folos!