Categorie: Alte deserturi

Reteta publicata JOI 09.06.2016 - 16:07

Vizualizari: 7018

Spuma de Capsuni cu Bezea Italiana

Vara parca nu e vara daca nu o incepem cu o cupa de spuma de capsuni. Este un desert simplu de pregatit, racoritor si parfumat, pe care nu trebuie sa-l ratam. Cred ca printre primele retete video pe care le-am facut a fost spuma de capsuni, cu albusuri batute la rece, adica cu bezea frantuzeasca. Bine, pe vremea aceea experimentam, iar filmuletul nu numai ca nu arata deloc bine, dar pot sa spun ca arata chiar groaznic. Nu ca acum sunt mare experta… De data aceasta am ales sa fac spuma de capsuni cu bezea italiana, adica am mixat albusurile cu un sirop de zahar fierbinte, care le gateste si o fac mai cremoasa si mai sigura, rezistand mai mult timp. Este varianta indicata pentru copii sau pentru cei care se feresc sa consume oule crude, si pe buna dreptate. In plus, este o alternativa foarte buna pentru a avea un desert light in zilele calduroase de vara, caci este fara coacere si fara prea multa bataie de cap. Trebuie doar sa respectam cativa pasi importanti. Albusurile pentru bezea, fie ca facem bezea elvetiana, bezea frantuzeasca sau bezea italiana eu le folosesc reci, abia scoase din frigider. Stiu ca se bat la fel de bine si daca sunt la temperatura camerei, dar de cele mai multe ori eu le folosesc reci. Vasul in care le batem cu putina sare, din sticla, portelan sau metalic, trebuie sa fie foarte curat. La fel si paletele mixerul, asa ca le curat inainte cu o felie de lamaie si apoi le sterg foarte bine. Pentru Italian Meringue se foloseste un sirop de zahar fierbinte, asa ca trebuie sa fim foarte atenti, sau sa rugam pe cineva sa-l toarne incet peste spuma de albusuri. Ideal este sa folosim un robot de bucatarie, dar ne putem descurca si in lipsa lui. Si daca tot vorbim despre siropul de zahar, cand s-a ingrosat ar trebui sa aiba 118-120 de grade. Fara termometru procedam exact ca la dulceata, punem cateva picaturi de sirop in apa rece si daca isi pastreaza forma de perla pe fundul vasului este gata. Sau daca luam putin cu un deget de pe spatele unei linguri inmuiata in sirop, lipim apoi doua degete si le departam avem un fir subtire de 1,5 – 2 cm care nu se rupe. Sigur va descurcati, ca daca mi-a iesit mie nu se poate!!!! Si trebuie sa aveti rabdare, mai intai sa faceti spuma de albusuri si apoi sa mixati bezeaua italiana pana cand se raceste, este foarte ferma si lucioasa. Spuma de capsuni va ramane aerata si cremoasa Nu este deloc complicat! E putin mai mult de munca decat in cazul spumei de capsuni cu frisca, dar cum mie nu-mi place frisca, a meritat! Iar acum abia astept sa apara zmeura, caci si spuma de zmeura se face absolut la fel si trebuie incercata!

Vezi reteta