Turnulete de Vinete cu Sos de Rosii si Mozzarella la Cuptor

Video reteta |        

Rating: 5 (Voturi: 2)

Timp de Pregatire:
           40 minute
Timp de Gatire:
          20 minute
Timp Total:
           60 minute
Numar Portii:
           2 portii
Turnuletele de vinete cu sos de rosii si mozzarella sunt dovada clara ca poti sa gatesti cu ingrediente putine si proaspete, ca o masa delicioasa nu trebuie neaparat sa contina o lista lunga de cumparaturi. Este o reteta vegetariana simpla, pe care o aveam in plan de cum au aparut vinetele la piata. Asta pentru ca vinetele si rosiile fac casa buna, vinetele cu branza la fel, nu mai zic de sosul de rosii si branza.

Si poate pentru ca vara asta a fost atat de fierbinte, incat nu prea am avut curaj sa aprind cuptorul, in sfarsit, in weekend-ul care a trecut, am reusit. Familionul a declarat ca sunt bune rau vinetele astea la cuptor si e cazul sa le repetam. Bine, recunosc, ai mei iubesc retetele cu vinete, doar ca de fiecare data trebuie sa incerc ceva diferit.

Si ce sa nu-ti placa la niste vinete cu mozzarella la cuptor? Vorbim despre niste vinete coapte, scaldate intr-un sos de rosii bogat si apoi bagate in cuptor si gratinate. Sunt ca un fel de “musaca de vinete” vegetariana, o varianta oarecum mai simpla de parmigiana di melanzane. V-ati prins ca este o reteta italiana, care in dulcele lor grai s-ar numi tortino di melanzane con mozzarella e pomodoro. Fitos si delicios!

Pe limba noastra asta inseamna turnulete din vinete cu mozzarella si rosii la cuptor. In plus, asta ca sa stiti de la bun inceput, numele le spune si ingredientele. TREI mari si late, fara sa pun la socoteala condimentele. Nu-i deloc rau, nu-i asa?

Acum nu ca sunt eu priceputa la a da sfaturi in domeniu, insa turnuletele astea din vinete sunt hranitoare si sanatoase si potrivite in dieta keto (am o prietena care se tine de ea) sau in dieta mediteraneana. Cat inca e piata plina, dati o fuga si umpleti o sacosa cu legume proaspete si gustoase. Am eu o presimtire ca, daca faceti vinetele astea gratinate, o sa-mi multumiti. O masa pe cinste, si recunosc, dupa ce am savurat fiecare cate o portie de vinete cu sos de rosii, am sters cu paine ultimele picaturi de sos. Ceea ce sper sa vi se intample si voua. Sa va fie de folos!
 

Aboneaza-te la canalul meu de YouTube pentru mai multe retete video explicate pas cu pas, cu rabdare.

INGREDIENTE:
2 vinete de marime medie (800 de grame, impreuna)
300 ml passata de rosii
200 gr mozzarella mai uscata, taiata felii
2 catei usturoi
50 ml apa calda
½ lingurita cu cimbru uscat
2 linguri ulei de masline
piper proaspat macinat 
sare 
frunze de busuioc pentru decor

SFATURI:
1. Alegeti vinete care au codita verde, coaja lucioasa, neteda, fara pete sau lovituri. Eu incerc sa aleg vinete cat mai usoare (se spune ca daca sunt mai usoare au mai putine seminte). Uneori le nimeresc, alteori nu.

2. In loc de passata de tomate, puteti sa folositi un sos de rosii gros.

3. Folositi mozzarella mai uscata (maturata), nu din cea proaspata, care e prea umeda si nu e potrivita pentru aceste turnulete cu vinete.

4. Mozzarella
poate fi inlocuita cu o alta branza care se topeste si formeaza acele firisoare: scamorza, provolone, Frontina, dar nu se gasesc chiar pe toate drumurile (la noi). 

5. In loc de cimbru sau impreuna cu el, puteti sa mai adaugati si alte ierburi aromatice: oregano, busuioc, dupa gust.

MOD DE PREPARARE:
1. Pregatire ingrediente.

Spalam vinetele, asa intregi, le zvantam si le indepartam codita si varful. 
Din partea cu circumferinta mai mare a fiecarei vinete (unde a fost varful, partea opusa coditei), taiem cate 5 felii, cu grosimea de 1,5 centimetri fiecare. Deci, din ambele vinete, am obtinut, 10 rondele.
Partile care au ramas le taiem in cubulete de pana intr-un cm.
Zdrobim usor cu lama lata a unui cutit cateii de usturoi.

2. Pregatire sos de rosii.
Intr-o tigaie adanca, punem la incalzit uleiul de masline. 
In uleiul incins, adaugam cubuletele de vinete si usturoiul. La gatim, la foc mediu, fara capac, amestecand din cand in cand, cam 7-8 minute, pana cand vinetele se rumenesc si scad. 
Presaram apoi o jumatate de lingurita cu cimbru uscat si, imediat, adaugam apa calda.
Acoperim tigaia cu capac si mai gatim vinetele 6-7 minute, la foc mic, cat sa se inmoaie foarte bine.
Zdrobim usturoiul, apasandu-l cu dosul lingurii.
Adaugam passata de rosii. Amestecam si mai fierbem totul, la foc mic, fara capac, pana cand sosul se ingroasa. Nu uitati sa amestecati din cand in cand.
La final, condimentam cu sare si piper proaspat macinat si lasam si sosul sa se raceasca putin.

3. Rumenire felii de vinete.
Imediat ce dam drumul tigaii cu vinete cubulete, incingem bine si o tigaie gratar, grill. 
Rumenim cele 10 felii de vinete pe gratarul bine incins, pe ambele parti, cat sa se formeze acele urme specifice de grill.
Cand vinetele sunt gata, le scoatem pe o farfurie, le presaram cu sare si le lasam deoparte. 

4. Asamblare turnulete cu vinete.
Incalzim cuptorul la 200 de grade si pregatim tava.
Punem putin sos la baza tavii. 
Punem cateva fasii de mozzarella acolo unde vom monta vinetele.
Peste mozzarella punem o felie de vanata, apoi o lingura de sos, cat sa acopere bine felia de vanata.
Continuam cu o felie de mozzarella.
Si tot asa, vinete, sos de rosii, mozzarella. 
Fiecare dintre cele doua turnulete de vinete contine cate 5 felii de vanata. 
Incheiem cu o felie de vanata, pe care o acoperim din abundenta cu sos de rosii si vinete.
Fixam fiecare turnulet cu cate un bat de frigaruie, ca sa nu se incline in timpul gatirii.
Daca va mai ramane sos de rosii, turnati-l usor in tava pe langa vinete.

5. Timp si temperatura de gatire vinete gratinate.

Punem vinetele in cuptorul incalzit la 200 de grade, pe raftul din mijloc, caldura sus si jos, fara ventilatie, pentru 20 de minute, pana cand vinetele sunt frumos rumenite si mozzarella s-a topit apetisant. 
Dupa ce le scoatem din cuptor, lasam vinetele sa se odihneasca 10 minute, inainte de servire. 
Scoatem cu grija betele de frigarui si decoram turnuletele cu frunze proaspete de busuioc.

6. Servire.
Turnuletele de vinetele cu rosii se servesc calde, cu o bucata de paine proaspata. Desi in Italia sunt considerate un aperitiv cald, pentru noi au fost suficient de satioase ca fel principal.

7. Pastrare.
Daca faceti mai multe, vinetele cu sos de rosii si mozzarella se pot pastra in frigider, acoperite cu folie alimentara, 2 zile. E usor apoi sa le reincalziti in cuptor.

SFATURI:

1. Vinetele nu trebuie curatate de coaja inainte, aceasta este cea care sustine miezul, altfel turnulete de vinete la cuptor se vor dezmembra. Daca nu va place coaja, o puteti lasa mai apoi in farfurie, zic si eu.

2. Nu scapati din ochi tigaia cu vinete cubulete si usturoi. Reveniti la ea si mai amestecati din cand in cand, pana ce vinetele se rumenesc si scad.

3. Puteti rumeni usor feliile rotunde de vinete si intr-o tigaie cu fundul gros sau in cuptor, in ambele cazuri unse cu putin ulei.

4.
Daca aveti si vreti, puteti sa faceti turnuletele din vinete cu mozzarella in vase individuale si fiecare sa primeasca cate unul. 

5. Ca sa montati turnuletele, intai orientati-va pe unde le puneti astfel incat sa incapa feliile de vinete trase la grill
.

6. Nu uitati sa puneti la baza aperitivului cu vinete cateva fasii de mozzarella. Topindu-se, mozzarella urmeaza sa mentina stabile aceste turnulete de vinete, in timpul gatirii.

7. Daca nu vreti un preparat vegetarian, intre sosul de sosii si mozzarella puteti sa puneti felii de prosciutto cotto, de exemplu.

8. Nu e deloc gresit daca peste ultimul strat de sos, deasupra turnuletelor, presarati putin parmezan ras fin.

9. Puteti asambla
„mancarea de vinete” seara, sa o pastrati in frigider si a doua zi doar sa o bagati in cuptor, in 20 de minute masa e gata.

Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru Turnulete de Vinete cu Sos de Rosii si Mozzarella la Cuptor.
POFTA BUNA!

Comentarii

Scrie un comentariu

Turnulete de Vinete cu Sos de Rosii si Mozzarella la Cuptor

Turnulete de Vinete cu Sos de Rosii si Mozzarella la Cuptor

Dati un share pe:

Retete similare

Ardei Umpluti cu Branza la Cuptor
Vezi rapid
MARTI 20.08.2024 - 18:40
Cascaval pane
Vezi rapid
LUNI 25.03.2013 - 16:18
Tort Aperitiv
Vezi rapid
JOI 12.12.2019 - 15:04
Rulouri cu ton si masline
Vezi rapid
MARTI 04.06.2013 - 17:15
Placinta cu Spanac si Branza
Vezi rapid
JOI 24.03.2016 - 17:46

Toate campurile sunt obligatorii.