Categorie: Aperitive

Reteta publicata LUNI 09.03.2015 - 16:58

Vizualizari: 17230

Camembert la Cuptor cu Usturoi si Rozmarin

Lucrurile simple sunt cele mai bune, cred eu. Unele atat de bune, incat parca nu ma pot opri din a le savura....Si atat de simple, incat parca nici nu ai despre ce sa povestesti. Ramai doar cu placerea... Cred ca este cel mai rapid si cel mai gustos aperitiv incercat in ultima vreme, cu ingrediente putine, dar de calitate si cu maxim de arome. Neaparat langa un vin rosu (frantuzesc) si cateva nuci rumenite sau o bagheta calda frecata cu usturoi sau cu un sos de fructe acrisoare (merisoare, caise, gutui). Sau langa un cidru normand, caci parca nimic nu se potriveste mai bine cu camembertul la cuptor. Si desi este foarte bun la temperatura camerei, pentru ca este o branza de vaca moale si cremoasa folosita de la aperitive, salate sau sandwich-uri pana la deserturi sau cu platouri de fructe, parca la cuptor este si mai bun, mai ales ca nu trebuie sa facem aproape nimic pentru a ne bucura de el.Timpul de coacere nu trebuie sa depaseasca 15 minute (la 200 de grade), pentru ca branza nu va deveni mai cremoasa, ci se va intari. Camembertul poate fi copt in cuptor chiar in ambalajul sau, daca este cutie de lemn, dupa ce ii indepartam hartia care il acoperea si eventual tinem lemnul in apa cel putin o ora, pentru a preveni accidentele nedorite din timpul coacerii, sau pus intr-o craticioara mica. Pentru ca aromele sa intre mai bine in camembert, fie ii taiam capacul de la inceput, fie facem mici gauri in el si acolo punem usturoiul, rozmarinul sau cimbrul.

Vezi reteta