Categorie: Garnituri

Reteta publicata MARTI 20.01.2015 - 17:03

Vizualizari: 8801

Cartofi Dulci la Cuptor cu Migdale

Reteta de astazi practic nu are nimic special, ci e doar o idee pentru o alta garnitura. Este atat de simpla, incat m-am intrebat daca este cazul sa fac un filmulet pentru ea. Pana la urma, desi unii dintre voi o sa radeti si o sa vi se para pur si simplu banal, l-am facut. In mod sigur nu pentru ca era nevoie sa arat cuiva cum se fac cartofii la cuptor, ci pentru ca toate retetele pe care le recomand sunt video. Ca sa fie ceva diferit, caci asa am promis si pentru ca ne plac, am ales sa fac cartofi dulci la cuptor. Eu ii asociez cu filmele americane, in care toata familia se aduna la masa, iar garnitura nelipsita este cea de cartofi dulci. Sunt foarte diferiti de cartofii obisnuiti, cand sunt cruzi au o aroma ce aminteste de morcov, iar copti se apropie de dovleacul nostru. Pentru unii pot sa fie un pic prea dulci, dar daca le adaugam condimentele potrivite devin savurosi. Putem folosi cimbru, rozmarin, fulgi de chili, busuioc, usturoi sau orice alte ierburi aromate ne plac. Usor dulci sunt o garnitura potrivita langa carnea de pui, porc sau vita, sau un fel principal minunat pentru cei vegetarieni (sau cei care tin post), dar putem sa ii combinam si cu o salata proaspata. Pentru a gasi si ceva crocant printre legumele la cuptor, am pus o mana zdravana de fulgi de migdale. Nu numai ca avem o garnitura foarte rapid de pregatit, dar parca ma si vad in filmele despre care va spuneam, cu o familie foarte numeroasa in jurul mesei, cu zarva si voie buna si cu o portie de cartofi dulci la cuptor cu migdale in farfurie, langa o friptura de curcan :).

Vezi reteta