Categorie: Fel principal

Reteta publicata MIERCURI 21.06.2023 - 13:50

Vizualizari: 2903

File de Macrou la Cuptor cu Legume

Reteta de macrou la cuptor cu legume este una dintre cele mai simple retete cu peste posibile, sa stiti! Cum sa va spun, un macrou la tava mi se pare ca este pranzul perfect sau o cina rapida si delicioasa, pe placul intregii familii. Cel putin asa e la noi, unde toata lumea ridica mana sus cand intreb daca vor sa le fac peste la cuptor. Drept este ca ne place pestele gatit simplu si rapid, iar macroul e unul dintre preferatii nostri.
Si nu e mare filozofie sa faci un peste cu legume la cuptor, asta e clar! Pentru ca ai nevoie de ingrediente putine si este super rapid, ca orice peste la tava. Si sanatos, si gustos! Tocmai de aceea este oricand bine-venit si bine-primit! Ca sa nu mai zic ca, in zilele cu dezlegare la peste, este mancarea perfecta.
Cred ca va intrebati de ce laud atat de mult acest file de macrou la cuptor (eu as putea sa-l mananc aproape in fiecare zi) cand, asa cum va spuneam, este foarte usor de gatit, chiar si pentru incepatorii in bucatarie. Pai, nu doar ca este un peste gustos si sanatos, dar nu este nevoie de multe pregatiri prealabile, pentru ca nu are solzi de curatat (minunat motiv pentru mine) si nici oase multe (minunat motiv pentru intreaga familie). In plus, macroul cu legume este o masa satioasa si plina de arome, pe gustul tuturor iubitorilor de retete cu peste.
Toata lumea stie ca este bogat in acizi grasi omega 3 si, fiind un peste oceanic, macroul este printre putinii pesti pe care avem ocazia sa ii consumam pescuiti direct din mediul lor natural si nu din crescatorii. Este unul dintre cei mai ieftini pesti, ati vazut ca gasim macrou in aproape orice magazin.
Si, sa fim corecti, nici nu avem nevoie de o reteta sofisticata ca sa ne putem bucura de un preparat savuros si sanatos, fara bataie de cap. Ca e pranz sau ca e cina, marele avantaj al pestelui la cuptor cu legume, usturoi si lamaie este ca toate se gatesc in acelasi timp si in aceeasi tava. Fie ca faci crap cu legume, pastrav cu legume, orice file de peste la cuptor, totul e gata in 30 de minute. Cat se poate de simplu, cateva ingrediente si poti sa te bucuri de un macrou la cuptor cu usturoi si lamaie, cat ai zice peste. Nu stiu ce relatie aveti voi cu pestele, dar mie imi e clar ca trebuie sa-l pregatesc mai des! Sa va fie de folos!

Vezi reteta