Aceasta placinta cu piersici, branza dulce de vaci si iaurt, cu foi subtiri a fost pentru noi dragoste la prima degustare. De fapt, sincera sa fiu, ne-am indragostit de genul asta de placinta cu branza si iaurt mai pe la inceputul verii, cand am facut-o cu visine, doar ca nu am mai reusit sa v-o arat. S-a mancat atat de repede, incat nu am mai apucat sa fac nici macar o poza. Drept este ca ne-a fost tare greu sa rezistam, caci mirosea naucitor in toata casa in timp ce placinta cu fructe se cocea.
Asa ca m-am mobilizat si m-am tinut tare pe pozitii, am decis de data asta sa fac o placinta cu iaurt, branza si piersici, sa o tai abia dupa ce se raceste si dupa ce fac macar 2-3 poze. Dar ce credeti? Evident ca am taiat prajitura cu piersici calduta, nu am avut scapare!
Nu este o reteta complicata, ba as spune ca este cea mai banala prajitura cu fructe. Este rapida, economica si nu necesita tehnici speciale de gatire, mai ales ca este o placinta cu foi din comert, adica nici macar nu m-am complicat sa fac un blat.
Trebuie sa va spun ca este una dintre cele mai usoare prajituri cu branza pe care am incercat-o. Iar rezultatul, desi nu este unul spectaculos, este foarte gustos. Este genul acela de placinta rapida care se face in 20 de minune, este frageda si aromata si pare ca ai muncit la ea ore in sir. Bine, asta este valabil in cazul in care faci placinta cu branza dulce cu foi filo (phyllo) cumparate, asa cum am facut-o eu. Pentru ca, daca faci foile in casa, lucrurile se schimba putin. Mie imi lipseste rabdarea de a intinde foile de placinta subtiri, dar poate se va intampla candva si asta. Bine, imi lipseste rabdarea pentru orice inseamna intins de foi pentru prajituri.
Totul a pornit de la niste piersici, de fapt l-am trimis pe Lore dupa fructe in piata. Si s-a intors incarcat: piersici, caise, pepene rosu, pepene galben si cateva prune. Bogatie!!! Dar acum ce facem cu ele, ca frigiderul e pline de fructe? Lore a decis ca in primul rand o prajitura rapida cu piersici, ca anul asta am facut doar pandispan si apoi mai vedem noi. Bun, o prajitura cu piersici, dar cu mai ce? Si cum iubim cheesecake-ul, stiu ca se vede, si cum aveam in frigider niste iaurt si niste branza de vaci, m-am gandit rapid: o placinta cu iaurt grecesc si piersici! Combinatia de texturi si arome s-a potrivit perfect! Parol!
Si se face atat de repede, ca nici nu realizezi cand te trezesti savurand o bucata de placinta cu iaurt si fructe! Pudrata cu zahar vanilat sau nu, e buna si calda, dar cand se raceste si aromele si gusturile se intrepatrund mai bine, parca e si mai grozava (si se taie si mult mai usor)! Una din acele prajituri de casa potrivite si pentru desertul in familie, si pentru musafiri, pentru pachet sau de luat la picnic, sau de pus langa cafea. Cam asa as zice ca este aceasta prajitura cu iaurt, piersici si branza!
Si uite-asa, parca am suportat si mai usor temperaturile (afara erau 43 de grade), caci ne-am savurat prajitura simpla cu piersici in tihna, cu o limonada mare langa ea. Noroc cu Lore si poftele lui nestavilite!
Si cum o placinta e intotdeauna o idee buna de desert cu care sa multumesti toata familia, va recomand sa incercati si aceasta prajitura cu iaurt si fructe! Este simpla, fara pretentii, dar versatila. O poate face si un copil (si ar putea sa fie chiar super-distractiv). O sa vedeti cat de buna si rapida este! Si sper sa va indragostiti si voi, asa cum am patit noi, de aceasta delicioasa tarta cu fructe si branza dulce de vaci si sa o faceti cat e vara de lunga, parca in ciuda caldurilor! Sa va fie de folos!