Reteta de salata turceasca de morcovi cu iaurt si usturoi este una pe care eu o fac foarte des, insa, timpul asta bata-l vina, uite ca pana acum nu am reusit sa v-o arat. Am pregatit-o de nenumarate ori pana acum, in special atunci cand am avut musafiri sau la mese festive, pentru ca este o salata ieftina, rapida si simpla. Dar sa stiti ca nu o fac mereu ca si salata aperitiv, merge perfect si garnitura langa peste, miel, pui sau vita. Nu stiu daca va amintiti, dar de Paste, langa friptura de miel la cuptor cu vin si usturoi, chiar va spuneam ca am avut o grozava salata de morcovi.
Nu as fi crezut ca imi va place atat de mult, am fost putin sceptica pana sa o gust prima data, insa este minunata, combinatia morcov cu iaurt si usturoi este incredibila. Reteta provine din bucataria turceasca, dar o intalnim si in alte tari din Orientul Mijlociu si se serveste in mod special la petreceri mari, dar si pe post de gustare (mezze) la mesele in familie sau restaurante langa un hummus, Tabbouleh, pasta de masline si lipii. Pe limba ei se numeste Sarimsakli Yogurtlu Havuç Salatasi (complicat, nu?) si am gasit-o chiar si cu denumirea de tarator cu morcovi.
Ce este mai exact? Ei bine nu este o salata de cruditati, ci o salata de morcovi rasi si usor caliti cat sa ramana crocanti, peste care punem iaurt cremos si usturoi (se stie ca turcii sunt mari iubitori de iaurt si usturoi). Ce rezulta? O salata cu morcovi aromata si colorata, care pe noi ne-a cucerit. Nu degeaba toata lumea lauda bucataria turceasca!
Ca sa nu mai zic ca reteta asta de salata cu legume are 3 ingrediente principale, asa cum ii spune si numele: morcovi, iaurt si usturoi. Suna binisor, nu? Ca sa nu mai lungesc, din nou, ca pana termin eu de scris reteta, salata de morcovi cu usturoi si iaurt ar putea fi si gata mancata deja, mai trebuie sa va spun ca mie mi se pare tare, tare potrivita si in zilele calduroase de vara, cand nu prea ai chef sa stai ore intregi langa aragaz. E buna si la pranz, si la cina si, daca mai ramane ceva, o poti lua si a doua zi la pachet. Desi la prima vedere pare o simpla reteta vegetariana, credeti-ma ca este o portie binevenita de legume intr-o forma foarte gustoasa.
Savuroasa... Da! Usoara, economica, buna oricand, hranitoare, plina de prospetime, de vitamine si de culoare … Da! Si tot eu cred ca am bifat tot cand este vorba despre salata de morcovi cu iaurt. Gusti o data si nu te mai saturi de ea... Sa va fie de folos!