Cheesecake la Cuptor

Video reteta |        

Rating: 5 (Voturi: 3)

  • Categorie: Cheesecake
  • Autor: Reteta-Video
  • Reteta publicata: JOI 28.09.2017 - 16:36
  • Vizualizari: 1385

Timp de Pregatire:
           30 minute
Timp de Gatire:
           50-55 minute
Timp Total:
           80-85 minute
Numar Portii:
           10-12
Sa faci un cheesecake la cuptor nu este deloc complicat. Asta daca ii descoperi toate secretele. Nu sunt multe, insa trebuie sa respectam cativa pasi. Recunosc ca imi place mult mai mult cheesecake-ul la cuptor, in locul celui fara coacere desi, la prima vedere, pare un desert mai laborios. De fapt timpul de pregatire este cam acelasi, doar ca la cel cu coacere cuptorul face mai toata treaba, pe cand in cazul celui facut „la rece” gelatina este cea care „munceste” pentru noi. De ce imi place atat de mult? Imi place consistenta cremoasa si densa. Imi place ca peste o simpla prajitura cu branza poti pune o multime de topping-uri, de la fructe proaspete pana la sos de fructe, de ciocolata sau caramel si sa o transformi intr-un desert nou de fiecare data. Imi place pentru ca nu ai nevoie de cine stie ce ingrediente, de ustensile sofisticate sau de o mare pricepere in bucatarie ca sa te bucuri de un cheesecake cremos pe care sa-l imparti cu cei dragi. Insa relatia mea cu cheesecake-ul la cuptor nu a fost intotdeauna una perfecta. Primul pe care l-am facut a iesit exact cum scrie la carte ca trebuie sa fie (norocul incepatorului).  Si apoi....  au urmat cateva super bune dar aspectul deloc apetisant. Asta pentru ca se crapau deasupra si ca sa arate decent ma salva un sos de fructe. Caci altfel... Asta pana m-am prins eu care erau greselile. La blatul de biscuiti nu aveam probleme, caci e simplu, amesteci biscuitii zdrobiti cu untul si gata. Aproape orice fel de biscuiti fara crema, iar daca nu sunt suficient de dulci putin zahar rezolva situatia. Buba cea mare era la umplutura cheesecake-ului. Dar cand am luat-o pas cu pas am vazut cat de simplu este. Asadar s-o luam pe rand. Toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei, scoase din frigider cu minim 2 ore inainte. Apoi crema de branza nu trebuie mixata mult (asta era mare mea greseala). Spre deosebire de alte prajituri cu branza, in cazul cheesecake-ului la cuptor branza nu trebuie batuta mult si la viteza mare caci, desi vrem sa fie cremos, nu vrem sa acumuleze mult aer. Altfel la copt acesta se va umfla si cheesecake-ul se va crapa. Umplutura trebuie sa arate ca o smantana, iar in locul cremei de branza putem folosi si branza de vaci foooarte bine scursa de zer, insa in niciun caz crema de branza light. Ca sa coacem cheesecake-ul putem alege varianta clasica, direct in cuptor, sau pe cea pe baie de apa fierbinte (asezam prajitura intr-o tava mai mare in care turnam apa clocotita), caz in care va dura mai mult si obligatoriu forma cu cheesecake trebuie invelita in folie de aluminiu. Apa fierbinte va face ca exteriorul sa nu se coaca mai repede decat umplutura de branza din mijoc. Daca nu sunteti siguri ca tava are baza etansa, chiar daca il coaceti direct in cuptor, va recomand sa o puneti totusi intr-o tava mai mare sau sa o imbracati in folie de aluminiu. Caci nu ne dorim sa spalam apoi cuptorul .  Cat coacem cheesecake-ul? Pai pana cand marginile sunt usor desprinse iar mijlocul ferm, insa usor umed. Daca il tinem prea mult la cuptor riscam (din nou) sa se crape. Daca vi se pare ca se rumeneste prea repede deasupra acoperiti-l cu o hartie de copt usor umezita cu apa. Gata, cheesecake-ul e frumos, fara crapaturi, si urmeaza partea cea mai complicata pentru mine. Asteptarea sa se raceasca..., intai la temperatura camerei si apoi macar 4-6 ore in frigider. De data aceasta eu am pus deasupra un sos de piersici rosii (ador culoarea lor), insa l-am facut si cu mere, cu pere (mai taricele), cu fructe de padure, capsuni, cu sos de ciocolata sau caramel, in functie de sezon sau de pofte. Totul e sa punem topping-ul cand cheesecake-ul este perfect racit. Haideti ca nu e chiar asa de greu sa faci un cheesecake la cuptor, nu-i asa? Trebuie doar putina atentie si rabdare. Sper sa va fie de ajutor!

INGREDIENTE CHEESECAKE LA CUPTOR
225 g de biscuiti digetivi maruntiti (sau orice alti biscuiti fara crema)
110 g de unt cu minim 80% grasime, topit
750 g de crema de branza (sau branza de vaci foarte bine scursa de zer)
225 g de iaurt grecesc (sau smantana cu minim 12% grasime)
225 g de zahar
4 oua
o lingurita cu extract de vanile
un cub de unt pentru uns tava
Pentru topping (Optional): 
4 piersici (nectarine, mere, pere tari, fructe de padure, capsuni,...)
30 g de unt
3 linguri cu zahar brun
zeama de la o lamaie

MOD DE PREPARARE CHEESECAKE LA CUPTOR
PASUL 1
Incalzim cuptorul la 170 de grade.
Ungem cu unt, inclusiv pe margini, o tava cu diametrul de 28 cm, cu peretii detasabili, la baza careia aranjam o hartie de copt.
PASUL 2
Peste biscuitii macinati (cu robotul sau zdrobiti cu sucitorul) punem untul topit si amestecam bine pana cand obtinem o compozitie omogena, ca un nisip ud.
PASUL 3
Rasturnam amestecul in tava pregatita si presam blatul de biscuiti cu fundul plat al unui pahar, creand un strat uniform la baza tavii si de jur imprejur, cu o inaltime de aproximativ 3 cm.  Putem folosi si o lingura sau chiar si palmele acoperite cu o punga. Cu cat presam mai bine cu atat crusta cheesecake-ului isi va pastra forma cand o sa-l taiem. Acoperim blatul si il punem in frigider pana cand pregatim umplutura prajiturii.
PASUL 4
Punem crema de branza intr-un bol incapator si o batem pana cand devine fina. Adaugam cele 225 g de zahar si continuam sa mixam, la viteza medie, pana la omogenizare. Punem extractul de vanile si iaurtul grecesc (sau smantana cu minim 12% grasime) si mai batem 1 minut, tot la viteza medie, pana cand obtinem un amestec ca o spuma. Adaugam ouale, unul cate unul, si batem la viteza mica maxim 30 de secunde, dupa fiecare nou ou adaugat, pana la incorporare.
PASUL 5
Rasturnam crema de branza si oua peste blatul de biscuiti scos din frigider si punem cheesecake-ul in cuptorul incalzit la 170 de grade pentru aproximativ 50-55 de minute. 
PASUL 6
Prajitura cu branza este gata cand marginile sunt usor ridicate si desprinse de tava iar mijlocul ferm, insa inca usor umed. O scoatem din cuptor, o lasam sa se raceasca pana cand ajunge la temperatura camerei apoi o punem in frigider pentru 4-6 ore sau mai bine peste noapte.
PASUL 7
Pregatim topping-ul de fructe. Taiem fructele in felii grosute. 
Punem cele 30 g de unt intr-o cratita, adaugam cele 3 linguri cu zahar brun, feliile de fructe si zeama de lamaie, amestecam usor si lasam sosul sa fiarba la foc mic pana cand fructele incep sa se inmoaie si sa se caramelizeze usor. Daca vreti un sos de fructe mai gros puteti adauga o lingurita cu amidon. Il lasam sa se racoreasca putin.
PASUL 8
Scoatem desertul cu branza de la rece, desfacem inelul detasabil, eventual trecand cu un cutit de jur imprejur, si lasam cheesecake-ul sa alunece pe un platou, ajutandu-ne de fundul tavii. Deasupra punem sosul de fructe sau orice alt sos doriti sau pur si simplu fructe proaspete.
PASUL 9
Inmuiem un cutit ascutit in apa calda, il stergem cu un servetel si facem o taietura dintr-o singura miscare, de sus pana jos. Procedam la fel toate taieturile.
PASUL 10
Servim cu muuulta pofta!!!!
 
Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru Cheesecake la Cuptor.
POFTA BUNA!

Comentarii

Scrie un comentariu

Cheesecake la Cuptor

Cheesecake la Cuptor

Dati un share pe:

Retete similare

Red Velvet Cheesecake Brownie
Vezi rapid
JOI 09.02.2017 - 16:07
Cheesecake cu piersici (fara coacere)
Vezi rapid
SAMBATA 06.04.2013 - 12:25
Cheesecake la Cuptor
Vezi rapid
JOI 28.09.2017 - 16:36
Cheesecake cu Afine la Cuptor
Vezi rapid
VINERI 14.08.2015 - 16:13

Toate campurile sunt obligatorii.