Supa Crema de Sfecla Rosie

Video reteta |        

Rating: 4.67 (Voturi: 18)

Sfecla rosie are numeroase efecte benefice, avand in compozitie multe vitamine (A, B1, B2, B6, C etc.). Aceasta super-leguma reprezinta o sursa excelenta de mangan si potasiu, o sursa de fibre, magneziu, fier, cupru si fosfor. Cunoscuta ca fiind protectoarea ficatului, noile studii arata ca sfecla rosie este una dintre cele mai benefice legume pentru organism pentru ca stimuleaza sistemul imunitar, imbunatatind respiratia celulelor si oxigenarea tesuturilor si incurajeaza productia de noi globule rosii. Din cate se spune, sfecla rosie isi pastreaza proprietatile indiferent de modul de gatire, iar posibilitatile sunt practic nelimitate si tin doar de imaginatia fiecaruia dintre noi: poate fi servita cruda, fiarta, coapta, sub forma de piure, chipsuri, supe, creme, in salate si chiar si in prajituri. In general cand ne gandim la sfecla rosie, ne gandim la clasica salata de sfecla rosie cu hrean care se potriveste de minune cu piure de cartofi si friptura la cuptor. Dar printre preferatele noastre este supa crema de sfecla rosie, o supa crema plina de vitamine, o reteta gustoasa, pe care trebuie sa o incercati. Romanii sunt reticenti la supa creme, unii spun ca sunt doar pentru cei bolnavi, dar adevarul este ca s-au obisnuit cu gustul ciorbelor cu bors traditionale. Uitam ca supele creme sunt foarte sanatoase si nu trebuie sa lipseasca din meniul copiilor, si nu numai. Este o metoda foarte buna de ai obisnui cu gustul tuturor legumelor, pentru ca acum se formeaza obiceiurile alimentare. Asa ca va propunem o reteta de supa simpla, usor de preparat, cu ingrediente ieftine si accesibile. Delicioasa si fina, supa crema de sfecla rosie este in acelasi timp ideala pentru perioadele de post sau pentru vegetarieni. Nu trebuie sa uitam sa adaugam putin hrean si vom avea o supa crema de legume vedeta!

INGREDIENTE SUPA CREMA DE SFECLA ROSIE
2 sfecle rosii curatate si spalate (aproximativ 500 g.)
un morcov curatat si spalat
3 cartofi mici curatati si spalati
o ceapa curatata si spalata
o legatura de patrunjel spalat
o lingura cu hrean proaspat ras
o foaie de dafin
2 linguri cu ulei
sare
piper proaspat macinat
apa calda

MOD DE PREPARARE SUPA CREMA DE SFECLA ROSIE
PASUL 1
Tocam marunt ceapa.
Taiem cartofii, morcovul si sfecla rosie in cuburi.
PASUL 2
Pregatim aragazul si o oala in care punem uleiul.
PASUL 3
Adaugam ceapa, amestecam si calim timp de 2 minute.
PASUL 4
Punem morcovii, cartofii si cuburile de sfecla rosie.
PASUL 5
Amestecam continuu si calim timp de 3-4 minute.
PASUL 6
Turnam apa calda cat sa acoperim toate legumele.
PASUL 7
Punem foaia de dafin.
Condimentam cu sare si piper macinat.
PASUL 8
Amestecam si lasam legumele sa fiarba timp de 25-30 de minute.
PASUL 9
Tocam marunt patrunjelul.
PASUL 10
Scoatem foaia de dafin din supa cand legumele sunt fierte.
PASUL 11
Punem o lingurita cu hrean ras, amestecam si mai fierbem timp de 2 minute.
PASUL 12
Inchidem aragazul si lasam supa de legume sa se racoreasca putin.
PASUL 13
Pasam legumele impreuna cu zeama in care au fiert cu ajutorul unui blender. Putem sa punem doar jumatate din cantitatea de supa si sa mai adaugam pe parcurs, pana cand obtinem consistenta dorita.
PASUL 14
Pasam pana cand obtinem o supa crema fina si omogena.
PASUL 15
Gustam si condimentam cu sare si piper macinat, daca mai este nevoie.
PASUL 16
Presaram deasupra patrunjelul tocat.
PASUL 17
Servim supa crema cu crutoane, iar deasupra cu putin hrean proaspat ras, patrunjel verde si smantana.
 
Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru
Supa Crema de Sfecla Rosie.

POFTA BUNA!
 

Comentarii

Reteta-Video
MARTI 02.06.2015 - 21:34
-

Si mie imi place tot cu mult hrean. Plus ca este si super sanatoasa!

Natalia Simionescu
MARTI 02.06.2015 - 20:44
-

Una dintre preferatele mele. Mai ales cu mult hrean, sa desfunde sinusurile :)

Scrie un comentariu

Supa Crema de Sfecla Rosie

Supa Crema de Sfecla Rosie

Dati un share pe:

Retete similare

Supa crema de conopida
Vezi rapid
LUNI 10.06.2013 - 19:39
Supa de Gulii
Vezi rapid
MARTI 17.02.2015 - 16:28
Ciorba de Iepure
Vezi rapid
LUNI 16.05.2016 - 16:34
Ciorba de dovlecei
Vezi rapid
JOI 14.03.2013 - 13:26
Supa Picanta de Rosii si Naut
Vezi rapid
LUNI 29.08.2016 - 17:23
Supa Crema de Spanac
Vezi rapid
MARTI 21.04.2015 - 17:36

Toate campurile sunt obligatorii.