Tort de Bezea cu Crema de Lamaie
- Categorie: Tarte / Torturi
- Autor: Reteta-Video
- Reteta publicata: MARTI 26.12.2017 - 16:57
- Vizualizari: 7643
- Etichete: albusuri , oua , lamaie , amidon , unt , crema de lamaie , crema de vanilie , albusuri ramase , desert cu fructe
Timp de Pregatire:
40 minute
Timp de Gatire:
180 minute
Timp Total:
220 minute
Numar Portii:
8-10
Tortul de bezea cu crema de lamaie este un fel de Pavlova, o reteta celebra si atat de delicata! Mi se pare un desert fitos, nu pentru ca se pregateste greu, ci pentru ca sa fac bezeaua a fost mult timp pentru mine o piatra de incercare! Am incercat sa fac bezele si in vechiul meu cuptor pe gaz (care avea vreo 15 ani!!!) si desi, am urmat reteta pas cu pas, am dat gres. E nevoie de cateva ore bune si o temperatura joasa si constanta pentru ca blaturile de albusuri sa se coaca, fara sa se rumeneasca sau sa se ingalbeneasca, apa din amestecul de albus si zahar sa sa evapore incet, iar la final bezeaua sa aiba o crusta crocanta, iar in interior sa fie moale, cremoasa si lipicioasa. Dar dupa ce mi-am luat cuptorul electric (ati observat, nu?), printre primele retete incercate a fost prajitura Pavlova. Deliciul suprem, chiar daca nu are ciocolata!
Bine, as fi putut sa fac o crema de ciocolata, insa crema de lamaie mi s-a parut mai potrivita, fiind mai racoroasa. Si dupa o masa imbelsugata trebuie sa mai intre si desertul!!! Tortul Pavlova in mod traditional este asa: bezea, frisca si fructe, iar originile lui sunt inca disputate. Dar cine si de unde a inceput, chiar nu mai conteaza, caci Pavlova a devenit una dintre cele mai celebre retete de deserturi cu fructe. Revenind la tortul de albusuri si crema de lamaie, va spuneam ca nu se face greu daca urmam reteta pas cu pas. Avantajul este ca putem sa facem atat bezeaua, cat si crema de lamaie inainte, iar cu 2-3 ore inainte sa ne asezam la masa sau sa vina musafirii, doar il ornam. Si cum mai ales de Sarbatori sau la mese festive, tare greu ne este cu timpul, ca vrei sa faci cat mai multe, asta este super bine. Dupa temperatura la care setam cuptorul, un singur secret mai are bezeaua perfecta. Si anume, spuma de albusuri. Vasul in care o facem trebuie sa fie curat, degresat inainte cu putina zeama de lamaie, sters bine si mixerul - trebuie sa fie puternic, cat sa putem bate albusurile 20-25 de minute fara sa se incalzeasca. Amidonul este cel care da Pavlovei aceea textura gumoasa caracteristica, iar zeama de lamaie are rol de stabilizare. Jumatate din cantitatea de zahar tos poate fi inlocuita cu zahar pudra, iar daca folositi din comert (nu facut de voi acasa din zahar normal) nu mai este nevoie sa adaugati amidon, pentru ca acesta deja il contine. In bezeaua bine batuta, ferma si lucioasa, puteti sa puneti, dupa gustul vostru, si putin extract de vanilie, adaugat la final. Super fain cand ai albusuri ramase de la alte prajituri este ca poti sa le transformi in cea mai delicioasa Pavlova sau cateva mini Pavlova delicate. Iar daca nu o faceti cu crema de lamaie, ci cu frisca sau ciocolata, nici nu mai aveti nevoie de alte oua. Arata festiv, este in acelasi timp usor crocanta, dar si moale, fina, aerata, spumoasa, usor lipicioasa si starneste o explozie de gusturi. Curaj! O sa va iasa, daca am reusit pana si eu! Sa va fie de folos!

INGREDIENTE TORT DE BEZEA CU CREMA DE LAMAIE
Pentru Pavlova:
6 albusuri
270 g de zahar
25 g de amidon
o lingura cu zeama de lamaie
sare
Pentru crema de lamaie:
6 oua
300 ml de zeama de lamaie
270 g de zahar
180 g de unt rece, cu minim 80% grasime
coaja rasa de la o lamaie
MOD DE PREPARARE TORT DE BEZEA CU CREMA DE LAMAIE
PASUL 1
Incalzim cuptorul la 90 de grade. Aranjam in tava cuptorului o hartie de copt si trasam cu un creion doua cercuri, unul cu diametrul de 23 cm si unul de 20 cm, pe partea mata a hartie, lasand distanta intre ele pentru ca blaturile de bezea vor creste la copt. Intoarcem coala de hartie cu partea lucioasa in sus si o lasam deoparte.
PASUL 2
Punem albusurile, care trebuie sa fie la temperatura camerei, intr-un castron mare sau in vasul robotului. Adaugam un sfert de lingurita cu sare si mixam, intai la viteza mica apoi o marim treptat, pana cand avem o spuma tare.
PASUL 3
Turnam o lingurita cu zeama de lamaie si incepem sa adaugam cele 270 g de zahar, lingura cu lingura. Mixam la viteza mare dupa fiecare noua lingura cu zahar pusa (nu adaugam o noua lingura pana cand cea pusa anterior nu este dizolvata complet). Batem pana cand avem o spuma ferma, densa si lucioasa (luam putina bezea si o frecam intre doua degete – daca se mai simt cristalele de zahar inseamna ca mai trebuie batuta).
PASUL 4
Adaugam amidonul si amestecam usor cu o spatula pana la omogenizare.
PASUL 5
Prindem marginile hartiei de copt de tava cu putina bezea. Punem spuma de albusuri in cele doua cercuri desenate (cu lingura, cu spatula, folosin un inel de tort detasabil sau un pos) si incercam sa nivelam usor, fara sa depasim marginile si cat sa avem suficient spatiu intre cele doua blaturi. Cu spatula facem niste „valuri” la suprafata si o mica adancitura in mijloc, unde vom pune crema.
PASUL 6
Punem blaturile de bezea in cuptorul incalzit la 90 de grade (de preferat cu ventilatie) pentru cam 2,5-3 ore (in primele 60 de minute nu deschidem usa cuptorului!).
PASUL 7
Intre timp facem crema de lamaie - pregatim aragazul si o cratita in care punem o cana cu apa si o lasam sa fiarba.
PASUL 8
Punem ouale intr-un bol rezistent la caldura, impreuna cu zaharul si le batem bine. Adaugam sucul de lamaie si coaja rasa si omogenizam. Punem jumatate din cantitatea de unt, care trebuie sa fie rece si cu minim 80% grasime, si amestecam.
PASUL 9
Cand apa din cratita clocoteste asezam deasupra ei vasul cu crema. Dam focul la minim si amestecam continuu cu un tel. Bolul folosit trebuie sa se potriveasca perfect peste cratita, pentru ca aburul sa nu iasa pe langa el. Apa din cratita trebuie sa fiarba cat mai incet, dar fundul castronului nu trebuie sa atinga deloc apa.
PASUL 10
Amestecam continuu, insistand pe fundul vasului si pe margini. Crema nu trebuie sa fiarba, ci doar sa fie fierbinte si sa se lege (la mine a durat cam 20 de minute). Este gata cand seamana cu o smantana si capata luciu. Daca bagam o lingura in compozitie si crema sta pe spatele ei, iar cand facem o urma cu degetul aceasta ramane clara, inseamna ca este suficient de groasa. Un alt test este sa vedem daca telul lasa urme in crema, asa ca o dam deoparte si o lasam sa se racoreasca 10-15 minute.
PASUL 11
Adaugam untul rece ramas si amestecam tot cu telul pana la incorporarea completa. In final trebuie sa aiba consistenta unei budinci.
PASUL 12
Transferam crema de lamaie calda in borcane si o acoperim direct la suprafata cu folie alimentara pentru a nu forma o pojghita. O lasam sa se raceasca complet, apoi o pastram in frigider, in borcane inchise ermetic, chiar si o luna.
PASUL 13
Dupa 2,5-3 ore blaturile sunt gata, oprim focul dar le lasam sa se raceasca complet in cuptor, cu usa intredeschisa, inca 4 ore. Pavlova trebuie sa ramana alba, fara sa se rumeneasca sau sa se ingalbeneasca, sa se desprinda usor de pe hartia de copt, suprafata ei sa fie crocanta iar interiorul moale, lipicios si cremos. Blaturile de bezea pot fi apoi pastrate 2-3 zile in cutii inchise ermetic, ferite de umezeala.
PASUL 14
Cu 2-3 ore inainte de servire transferam cu grija bezeaua mai mare pe un platou. Punem un strat de crema de lamaie in adancitura facuta in mijloc si o intindem usor pe toata suprafata. Asezam deasupra blatul de bezea mai mic (nu va ingrijorati daca se crapa putin), iar apoi punem un nou strat de crema de lamaie.
PASUL 15
Ornam tortul cu o mana de fructe, carlionti de ciocolata sau mici bezele, il punem infrigider 2-3 ore apoi il putem felia.
Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru Tort de Bezea cu Crema de Lamaie.
POFTA BUNA!
Comentarii
Scrie un comentariu
Retete similare
LUNI 15.07.2013 - 16:05
JOI 18.07.2019 - 22:02
JOI 25.02.2016 - 15:44
MARTI 26.12.2017 - 16:57
JOI 22.12.2016 - 20:21
VINERI 19.12.2014 - 17:19