Friptura de Pulpa de Porc cu Sos de Bere

Video reteta |        

Rating: 5 (Voturi: 11)

Timp de Pregatire:
           20 minute
Timp de gatire:
           210 minute
Timp Total:
           230 minute
Numar Portii:
           6-8 portii
Carnea de porc si berea se inteleg, dupa parererea mea, foarte bine. Ele se completeaza, atunci cand langa fripturica pui un pahar aburit cu bere. Dar parca si mai bine, daca fierbi bucata de carne incet si indelung si o “imbeti” in acelasi pahar cu bere. Friptura de porc se fragezeste si se parfumeaza, iar mesenii o vor savura cu placere. Se pregateste fara prea mult efort, mai ales atunci cand ai foarte multe de facut si timpul este foarte scurt (aproape mereu!). Eu am ales sa fac o friptura dintr-o bucata de pulpa de porc intreaga, dar puteti sa folositi si spata, cotlet sau chiar si muschiulet. Orice ati alege, sigur masa voastra de Craciun va fi apreciata de familie. Rumenita, cu un sos de legume aromat, poate sa devina chiar preferata voastra. Pulpa de porc se fierbe inabusit pe aragaz, acoperita cu capac, la foc mic, aproape 3 ore. Spata sau cotletul se fac mai repede, cam o ora si jumatate (in general cam 45 minute pentru fiecare kilogram de carne de porc), pana cand daca o intepam cu o scobitoare elibereaza sucuri clare, dar daca aveti ceva mai mult timp (si cuptorul liber), puteti sa o puneti, tot acoperita si in cuptor. Condimentati dupa gusturile voastre, eu am ales ghimbir si chimen, si serviti pulpa de porc cu sosul de bere delicios!

INGREDIENTE FRIPTURA DE PULPA DE PORC
INTREAGA CU SOS DE BERE
1,5 Kg de pulpa de porc (spata sau cotlet)
500 ml de bere
2 rosii decojite
un ardei, curatat si spalat
un morcov curatat si spalat
o ceapa curatata si spalata
3 linguri cu ulei
6-7 catei mici de usturoi, curatati si spalati
2 foi de dafin
un varf de lingurita cu praf de ghimbir
o jumatate de lingurita cu boabe de piper
o jumatate de lingurita cu chimen
sare
piper proaspat macinat
o cana cu apa 

MOD DE PREPARARE
FRIPTURA DE PULPA DE PORC INTREAGA CU SOS DE BERE
PASUL 1
Condimentam pulpa de porc cu sare, piper macinat si praf de ghimbir si intindem bine condimentele, pe toate partile.
PASUL 2
Pregatim aragazul si o cratita mare, in care punem uleiul.
PASUL 3
Adaugam bucata de carne de porc si o rumenim usor pe toate partile.
PASUL 4
Turnam apa si berea. Punem boabele de piper, chimenul si frunzele de dafin si lasam sa fiarba acoperit, la foc mic, aproximativ 3 ore.
PASUL 5
Taiem ceapa in sferturi. Tocam morcovii in cubulete (nu foarte mici), ardeiul in fasii si rosiile in felii.
PASUL 6
Din cand in cand verificam carnea si mai adaugam apa (sau bere) si lasam sa fiarba pana cand carnea este moale si se rupe usor cu o furculita.
PASUL 7
Punem apoi in cratita ceapa, usturoiul, morcovii, ardeiul si rosiile. Condimentam cu sare si piper macinat. 
PASUL 8
Acoperim din nou cratita cu capac si lasam friptura de porc cu sos de bere sa mai fiarba 30 de minute.
PASUL 9
Inchidem aragazul si lasam friptura de porc sa se odihneasca 10-15 minute.
PASUL 10
Servim cu cartofi natur sau alte legume fierte si salata.

Aceasta este recomandarea Reteta- Video pentru
Friptura de Pulpa de Porc Intreaga.

POFTA BUNA!
 

 

Comentarii

Scrie un comentariu

Friptura de Pulpa de Porc cu Sos de Bere

Friptura de Pulpa de Porc cu Sos de Bere

Dati un share pe:

Retete similare

Cotlet de Porc cu Mere si Bacon la Cuptor
Vezi rapid
Pastrav la Cuptor cu Portocale
Vezi rapid
VINERI 03.04.2015 - 16:56
Fasole cu Ciolan Afumat
Vezi rapid
LUNI 21.03.2016 - 21:10
Piept de pui Kiev
Vezi rapid
LUNI 03.06.2013 - 14:51
Merluciu cu Cartofi la Cuptor
Vezi rapid
MARTI 29.07.2014 - 21:47
Dorada la Cuptor in Crusta de Sare
Vezi rapid
MARTI 27.12.2016 - 12:55

Toate campurile sunt obligatorii.