Limonada cu Pepene Rosu, Ananas si Lamaie Verde

Video reteta |        

Rating: 4.5 (Voturi: 6)

Timp de Pregatire:
           10 minute
Timp de Gatire:
           5 minute
Timp Total:
           15 minute
Numar Portii:
           3-4
Intrebare intrebatoare: limonada se face doar din lamai? Si daca punem alte fructe se numeste cocktail? Serios intreb! Am vazut asa: limonada, limonada cu menta, limonada cu ghimbir, limonada cu capsuni, limonada cu  ananas, limonada cu pepene si alte cateva, dar le-am vazut trecute si ca fiind cocktail-uri. Pe de alta parte am vazut cocktail facut cu sirop de fructe, deci am tras concluzia ca nu este un fresh. Ca sa nu mai spun ca am vazut smoothie de fructe. Sunt intr-o ceata totala! Si pentru ca nimic nu domoleste setea mai bine decat un fresh de fructe, mai bine las nedumeririle mele deoparte, si pregatesc rapid o bunatate! Eu i-am zis limonada cu pepene rosu, ananas si lime, dar pana la urma e doar o bautura plina de energie si vitamine, excelenta pentru zilele calde de vara, la petrecerile cu prietenii sau, si mai bine, pentru orice zi. Ca orice bautura racoritoare, se face usor si cu doar cateva ingrediente. Eu am pus ananas, iar in video o sa vedeti si cum se curata ananasul (sau mai bine zis cum il curat eu) si nu am pus deloc inducitor, pentru ca a fost suficient de dulce de la fructe. Si pentru ca-mi plac lamaile verzi (stiu ca stiti si ca nu trebuie sa va mai spun ), am pus zeama de la doua bucati, dar daca gasiti niste lamai mari si zemoase, sunt chiar mai mult decat perfecte! Cel mai mult (va avertizez de pe acum!) o sa va ia sa curatati pepenele de samburi, dar merita! Noi obisnuim, de cand au aparut pepenii babani in piata, sa facem un smoothie (sau cum ii zice) zdravan in fiecare seara,  sa-l diluam cu apa carbogazoasa, care pisca putin si ii intensifica aromele, si sa-l savuram pana cand incepe sa se racoreasca afara! Si totusi ce bautura e: e limonada, e smoothie, e fresh, e cocktail nonalcoolic
 
INGREDIENTE LIMONADA CU PEPENE ROSU, LIME SI ANANAS 
600 g de ananas
o felie mare de pepene rosu, rece
zeama stoarsa de la doua limete
apa rece
Optional:
frunze de menta, zahar, miere,...
 
MOD DE PREPARARE LIMONADA CU PEPENE ROSU, LIME SI ANANAS 
PASUL 1
Curatam pepenele de coaja, il taiem in bucatele si ii scoatem samburii.
PASUL 2
Pregatim ananasul – ii taiem partea de jos si pe cea de sus, cu frunzele. Il asezam pe verticala si ii curatam coaja, de sus in jos, urmarind conturul fructului. Taiem pana cand incep sa dispara punctele inchise la culoare. Pentru a nu taia prea mult din pulpa fuctului curatam mai intai protuberantele, iar apoi curatam doar pe unde au mai ramas puncte din coaja, sau le scoatem cu varful ascutit al unui cutit mic.
PASUL 3
Scoatem miezul ananasului, care este tare, fie taind chiar pe langa el, fie il taiem in sferturi si apoi ii scoatem partea tare.
PASUL 4
Taiem ananasul curatat in bucatele. Atunci cand il alegem trebuie sa fie copt, adica daca tragem de o frunza din mijloc, aceasta trebuie sa iasa imediat.
PASUL 5
Intr-un blender punem cubuletele de pepene rosu, bucatile de ananas si turnam zeama de lamaie.
PASUL 6
Mixam pana cand obtinem un smoothie. Daca doriti o bautura racoritoare fina, fara pulpa, strecurati fresh-ul de fructe printr-o sita fina.
PASUL 7
Turnam apa rece pana cand avem consistenta dorita, omogenizam si pastram la frigider. Daca doriti puteti sa adaugati indulcitor: zahar, miere, ...
PASUL 8
Servim rece, cu gheata si frunze de menta.

Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru Limonada cu Pepene Rosu, Ananas si Lime.
POFTA BUNA!
 

Comentarii

Scrie un comentariu

Limonada cu Pepene Rosu, Ananas si Lamaie Verde

Limonada cu Pepene Rosu, Ananas si Lamaie Verde

Dati un share pe:

Retete similare

Crema de Vanilie
Vezi rapid
LUNI 15.02.2016 - 16:56
Creveti cu sos de lamaie si usturoi
Vezi rapid
MIERCURI 04.09.2013 - 20:35
Oua in Sos de Rosii
Vezi rapid
DUMINICA 18.09.2016 - 19:58
Socata
Vezi rapid
DUMINICA 25.05.2014 - 19:22
Spanac cu iaurt si usturoi
Vezi rapid
MARTI 13.08.2013 - 21:55
Oua Scotiene la Cuptor
Vezi rapid
JOI 16.04.2015 - 14:55

Toate campurile sunt obligatorii.