Cotlet de Porc la Tigaie

Video reteta |        

Rating: 5 (Voturi: 3)

Timp de Pregatire:
           5 minute
Timp de Gatire:
          15 minute
Timp Total:
          20 minute
Numar Portii:
           2
Cotletul de porc la tigaie mi se pare ca este una din acele fripturi de porc rapide si tare gustoase, dar oarecum nedreptatite. As zice ca pe nedrept, caci da, pana si un cotlet la tigaie poate sa fie fraged si suculent. E drept ca este o carne slaba si cei mai multi fac comparatia cu ceafa de porc sau cu pieptul, cele impanate cu grasime, atunci cand se gandesc la o friptura de porc la tigaie. Dar cred ca orice bucata de carne are sansa ei de a se transforma intr-o vedeta.
Pe de alta parte, stiu ca nu sunt putini cei care evita sa faca cotlete la tigaie, temandu-se de o friptura uscata si fara gust. Insa, exact ca in cazul oricarei alte bucati de carne, cu putina atentie si rabdare se poate obtine un cotlet de porc fraged si suculent, chiar daca nu este gatit la cuptor si chiar daca aparent e putin mai complicat.
De fapt, este una dintre cele mai simple si mai rapide fripturi la tigaie! Doar ca sunt cateva secrete, incepand cu alegerea cotletelor. Adica trebuie sa alegem cotlete de porc cu os, care nu doar ca va da gust fripturii, dar ajuta si la obtinerea unor bucati de friptura uniform gatita, si cu putina grasime pe margini care ii va aduce un plus de fragezime. Si pentru ca toti ne dorim o carne de porc la tigaie suculenta, atunci nu alegem felii de cotlet subtiri, clar nu vom obtine ceea ce vrem.
Buuuunnn, am cumparat carnea de porc si ce facem mai departe cu ea? Pai, ca sa fie cat mai frageda o marinam la rece. Cu cat mai mult, cu atat mai bine, intorcand-o de pe o parte pe cealalta in acest timp. Bine, nici nu o uitam mai mult de doua zile in frigider! Dupa care stergem bine toata marinada, pentru ca vrem un cotlet de porc rumen, nu unul mai mult fiert.  Si, stiu ca pare o vesnicie, dar nu punem imediat cotletul de porc in tigaie sau pe gratar, ci il lasam sa ajunga la temperatura camerei.
Acum este momentul cand asteptarea a cam luat sfarsit. Tot ce mai avem este sa incingem bine, bine tigaia, fie ca folosim o tigaie de fonta, orice alta tigaie antiaderenta cu fundul gros sau o tigaie gratar tip grill sau chiar pe un gratar in aer liber. Si mai avem nevoie doar de atentie. Aici sunt 2 tabere, cei care intorc des carnea de pe o parte pe alta si cei care o intorc o singura da. Eu fac parte din prima! Mi se pare ca se gateste mai uniform si mai in profunzime.
Iar dupa ce le tot intoarcem, dar fara sa exageram cu gatirea lor, caci vrem un cotlet de porc rozaliu in interior, e musai sa le lasam sa se odihneasca. In acest timp carnea de porc va continua sa se gateasca si toate sucurile vor ramane in fibre.
Pe scurt, cam astea sunt marile secrete ale unui cotlet de porc la tigaie fraged si suculent. Haideti ca nu chiar atat de greu! Eu zic ca daca veti respecta reteta, nu trebuie sa fiti super priceputi in bucatarie ca sa va iasa un cotlet de porc delicios. Sa va fie de folos!

INGREDIENTE COTLET DE PORC LA TIGAIE
2 felii de cotlet de porc cu os, cam de 300 de gr/bucata
zeama de la o portocala mare
cam 200 ml de apa
30 g de unt
2 crengute de rozmarin sau de cimbru
cativa catei de usturoi
piper proaspat macinat
sare

MOD DE PREPARARE COTLET DE PORC LA TIGAIE

1. Cum se marineaza cotletele de porc. Turnam apa peste zeama de portocala. Trebuie sa avem in jur de 500 ml de lichid astfel incat sa acopere bucatile de carne atunci cand le vom marina. Punem o lingura cu sare si amestecam bine. Asezam bucatile de cotlet de porc, bine sterse, intr-un vas adanc sau le punem intr-o punga cu fermoar. Turnam marinada peste carnea de porc si ne asiguram ca o acopera bine.
2. Cum se fac cotlete de porc fragede. Acoperim vasul cu folie alimentara si il punem in frigider pentru minim 4 ore, cel mai bine peste noapte. Dupa acest timp, scoatem carnea din frigider si scoatem feliile de cotlet de porc din marinada si le stergem bine cu servetele din hartie absorbanta. Le asezam pe o farfurie, fara sa le suprapunem, si le lasam sa ajunga la temperatura camerei (minim) o ora.
3. Cum se prajesc cotletele de porc in tigaie gratar. Zdrobim usturoiul cu lama unui cutit lat. Dupa o ora incalzim bine o tigaie antiaderenta, de fonta, de inox sau de tip grill. Asezam cotletele de porc in tigaie cu partea cu grasimea de pe margine in jos si le lasam la foc mediu spre mare 2 minute, cat sa se topeasca cat mai multa grasime. Apoi asezam feliile de cotlet de porc cu una dintre parti in jos si le lasam un minut. Dupa un minut, intoarcem feliile de carne de porc si pe partea opusa si le lasam un minut si pe aceasta parte. Dupa ce ambele fete ale feliilor de cotlet de porc sunt rumenite, sprijinim bucatile cu partea cu osul in jos si le tinem 2 minute. Apoi le asezam pe una din fete, reducem focul la mediu si le mai lasam un minut. Din minut in minut, intoarcem feliile de cotlet de porc pe partea opusa. Repetam de 6-8 ori, adica le vom gati inca 6-8 minute la foc mediu (le intoarcem de 3-4 ori pe fiecare parte). Sunt gata cand carnea atinge temperatura interna de 58 de grade in interior (masurata in partea cea mai groasa, fara sa atingem osul).
4. Gatirea pasiva si odihna carnii dupa gatire. Oprim focul, punem in tigaie untul, 2-3 catei de usturoi si o crenguta de rozmarin sau de cimbru. Condimentam bine carnea de porc cu piper proaspat macinat. Dam tigaia deoparte, o inclinam usor, luam cu o lingura din untul topit si il turnam deasupra feliilor de cotlet de porc. Acoperim lejer tigaia cu o hartie de copt si lasam friptura de porc sa se odihneasca 5-7 minute. Din cand in cand mai stropim carnea cu untul topit.
5. Servire cotlete de porc la tigaie. Servim cotletele de porc calde, rustic sau pe farfurii incalzite, cu o salata si garnitura preferata.

Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru
Cotlet de Porc Fraged la Tigaie.
POFTA BUNA!


SFATURI:

1. Alegeti cotlete de porc cu os si cu putina grasime, groase de 3-4 cm.
2. Pentru marinada, in loc de zeama de portocala puteti folosi suc proaspat de lamaie sau de mere, vin alb sau chiar si apa amestecata cu 50 ml de otet de mere si o lingura cu zahar brun.
3. Carnea se marineaza obligatoriu inainte, minim 4 ore sau mai bine peste noapte. Marinarea se poate prelungi pana la 48 de ore, intorcand carnea de pe o parte pe cealalta in acest timp. Se pot marina in acelasi vas mai multe bucati de cotlet.
4. Stergeti bine carnea de porc, inainte de a o pune in marinada, dar si dupa ce o scoateti.
5. Nu asezati cotletele de porc unul peste altul.
6. Nu adaugam ulei in tigaie!
7. Folositi intotdeauna un cleste de bucatarie pentru a intoarce carnea de porc.
8. In timpul gatirii cotletelor de porc o sa se faca destul de mult fum, asa ca hota trebuie pornita la maxim si geamul deschis.
9. Daca vreti sa faceti mai multe bucati, nu aglomerati tigaia, este bine sa le gatiti pe rand, stergand bine tigaia dupa fiecare serie.
10. Pentru un cotlet de porc fraged si aromat temperatura interna a carnii trebuie sa fie de cam 58 de grade. In timpul de odihna, carnea va continua sa se gateasca, pana va atinge temperatura interna de 63-70 de grade, dupa cum preferati (conform normelor de siguranta alimentara, temperatura interna de 63 de grade este considerata sigura pentru consum). Peste aceste temperaturi friptura de porc devine uscata si tare. Este bine sa folositi un termometru pentru carne.
11. Puteti sa folositi si unt aromatizat.
12. Lasati friptura de porc sa se odihneasca, timp in care gatirea va continua, temperatura interna va mai creste, iar carnea va deveni si mai frageda.

Comentarii

Scrie un comentariu

Cotlet de Porc la Tigaie

Cotlet de Porc la Tigaie

Dati un share pe:

Retete similare

Peste alb la cuptor in felii de costita afumata
Vezi rapid
Somon la Cuptor in Crusta Crocanta
Vezi rapid
JOI 01.10.2015 - 17:07
File de Crap la Cuptor
Vezi rapid
JOI 03.12.2015 - 16:16

Toate campurile sunt obligatorii.