Chec cu Prune si Nuci

Video reteta |        

Rating: 5 (Voturi: 1)

  • Categorie: Checuri
  • Autor: Reteta-Video
  • Reteta publicata: JOI 14.09.2023 - 14:14
  • Vizualizari: 451

Timp de Pregatire:
           20 minute
Timp de Gatire:
           60 minute
Timp Total:
           80 minute
Numar Portii:
           2 bucati de 30x11 cm
           (cam 12 felii fiecare bucata)
Checul cu prune si nuci este pentru mine acel desert care imi aduce in casa arome de toamna blanda si, probabil, una dintre cele mai simple si mai rapide prajituri de casa. Ii iubesc parfumul, combinatia dintre blatul pufos, usor umed, dar in care gasesti nucile crocante, si gustul dulce-acrisor al fructelor scufundate in aluat. Imi place ca intr-o singura muscatura le gasesti pe toate.

Sigur ati observat ca prajiturile cu fructe sunt preferatele mele, insa pentru prune am o slabiciune. Mirosul de prune coapte ma duce cu gandul la cuptorul din curtea bunicilor in care se uscau prunele pentru iarna, la bogatia toamnei cand alergam printre gramezi de dovleac si de porumb care asteptau sa fie bagate in patule. Cand tot satul era plin de arome de struguri, cand inca mai eram cu mainile negre de la nuci si cand bunicul se invartea pe langa butia cu prune ca sa vada daca sunt gata pentru tuica, iar bunica statea cu ochii pe el si il mai chema din cand in cand sa amestece in magiun.

Si in tot acest vacarm, nu stiu cum reusea, dar bunica avea timp sa ne mai faca si o prajitura cu prune pufoasa, simpla si rapida, clar nu se putea fara un rasfat pentru nepoti. Se topea in gura, dar si din tava, pentru ca de cele mai multe ori nu mai aveam rabdare sa lasam prajitura cu fructe sa se raceasca. Iar mirosul de fructe coapte umplea toata strada si toata gasca de copii era la noi in bucatarie. Ca era un chec, un pandispan cu prune sau o prajitura cu bezea, navaleam ca indienii pe ea. Uneori, daca ne sinchiseam si le curatam, ne facea un chec pufos cu nuci, alteori il lasa doar cu fructe.

Sa fim sinceri, de un chec nu ai cum sa te plictisesti! Nu are straturi de crema, nu arata spectaculos, insa mie imi e tare drag. Este usor de facut, dar si de mancat, are putine grasimi si mai putin zahar fata de alte deserturi. Cand o sa va uitati la ingrediente, posibil sa va intrebati daca nu am uitat ceva? Nu, nu am uitat, este un chec cu prune si nuca bine crescut, fara pic de praf de copt! Nu e nevoie, genul asta de chec cu fructe iese perfect fara niciun fel de agent de crestere adaugat. Garantat! E facut dupa reteta clasica, eu nu imi amintesc ca bunica sa puna praf de copt in prajituri. Nici nu cred ca avea asa ceva in casa si de fiecare data prajiturile ei erau minunate.

E exact cum imi amintesc eu de prajitura ei cu prune si nuca, blat pufos, prune acrisoare, surpriza nucilor crocante. Prunele nu se duc la fundul tavii, e moale si aerata. Daca in copilarie langa bucata de prajitura cu prune aveam un ceai, acum a fost o cafea. Dar am stat la fel, cu ochii lipiti de usa cuptorului, asteptand sa fie gata! Si m-am bucurat la fel cand am taiat-o, de parca era cea mai sofisticata prajitura din lume! Sa va fie de folos!
 
SFATURI:
1. Prajitura cu nuca si fructe se poate pregati si cu cirese, capsuni, visine, piersici, caise, nectarine, zmeura, coacaze, afine, mure, struguri, mere sau pere. Fructele se spala, se sterg bine si se cantaresc dupa ce au fost curatate. Daca folosim fructe mari, gen piersici, prune, mere sau pere, trebuie sa la taiem in felii subtiri. In cazul fructelor care se oxideaza repede, turnam peste ele zeama de la o jumatate de lamaie. Putem sa facem prajitura cu un mix de fructe sau doar cu un singur fel.

2. Putem sa facem checul cu fructe congelate sau din compot? Da! Exista insa doua reguli simple: fructele trebuie decongelate si scurse foarte, foarte bine, la fel si cele din compot. Inainte sa punem fructele in prajitura, presaram peste ele 1-2 linguri cu faina, altfel fructele, mai ales cele congelate, se vor inmuia in cuptor si vor lasa sirop. Faina are rolul de a absoarbe acest sirop si astfel umiditatea nu va ajunge sa inmoaie aluatul.

3. Putem sa facem prajitura pufoasa cu fructe intr-o tava rotunda cu diametrul de 23 cm, intr-o forma de guguluf, intr-o forma de chec obisnuita, intr-o tava dreptunghiulara sau in forme de briose. Inainte de a incepe pregatirea prajiturilor de casa, incalzim cuptorul si ungem tava cu un cub de unt. Cantitatile de mai jos sunt pentru doua bucati de chec cu nuca si fructe, pentru o singura bucata, injumatatim ingredientele, desi e prea bun ca sa nu facem portie dubla.

4. Este bine ca ouale folosite pentru orice chec sa fie la temperatura camerei, pentru a se bate mai usor. Inainte de a separa albusul de galbenus, spargem fiecare ou deasupra unui pahar, pentru a fi siguri ca nu este alterat.
 
5. Ce fel de ulei se foloseste? Uleiul vegetal, unul fara aroma intensa, face ca genul acesta de prajitura sa fie mai umeda. Folosim un ulei neutru: de floarea soarelui, de germeni de orez sau de rapita; cele cu un gust intens, cum este uleiul de masline, vor schimba gustul checului. Sau putem sa inlocuim uleiul cu unt topit si racit.
 
6. Nu renuntati la zeama de lamaie, aceasta ajuta si la stabilizarea bezelei, dar ii da si un gust acrisor. Ea are rolul de a rupe fibrele lungi de proteine din albusuri, ceea ce permite acumularea unei cantitati mai mari de aer care ramane in reteaua de fibre formata. Zeama de lamaie poate fi inlocuita cu otet.
 
7. Inainte de o toca, pentru un plus de gust este bine sa rumenim putin nuca, intr-o tigaie fara grasime. Apoi fie o tocam din cutit, fie o punem intr-o punga cu fermoar, o inchidem si trecem peste ea cu sucitorul de cateva ori.
 
8. In aluatul pentru checul cu prune putem adauga si cateva alune sau migdale tocate, coaja rasa de la o portocala sau de la o lamaie bio sau scortisoara.

9. Putem sa taiem prunele si in felii sau in cuburi nu prea mici, cat sa le simtim in chec. Eu le-am lasat in jumatati si am masurat intai tavile, ca sa vad exact cate bucati intra pe lungimea lor.

10. Inainte de a incepe pregatirea checului cu nuca si prune, pregatim toate ingredientele, sa le avem la indemana.
 
11. Fiind un chec pufos fara praf de copt, cheia succesului acestei prajituri de casa este baterea temeinica a spumei de albusuri cu zahar, pana ce aceasta devine tare si lucioasa si castronul poate fi intors cu capul in jos, fara ca spuma sa cada. Castronul, dar si paletele mixerului, trebuie sa fie curate, degresate inainte cu putina zeama de lamaie si sterse.
 
12. Odata ce bezeaua este gata, este foarte important sa lucram rapid si eficient, ca sa nu apuce cumva sa se lase inainte sa ajunga checul la cuptor.

13. Omogenizam rapid o treime din bezea cu crema de galbenusuri, pentru a o fluidiza putin si apoi sa ne fie mai usor. Chiar daca bezeaua si crema de galbenusuri nu se omogenizeaza perfect, nu insistam, nu vrem sa pierdem aerul acumulat in albusuri.

14. Dupa ce adaugam faina si nuca in compozitia pentru chec, nu amestecam mai mult decat este nevoie (cat sa nu mai avem pungute de faina), ci doar pana la incorporare, pentru ca altfel nu vom avea o prajitura pufoasa. Este important sa nu amestecam circular, ci numai pe verticala, pentru a nu pierde aerul incorporat in aluat.

15.
Asezam prunele peste aluatul de chec cu grija, apasandu-le usor, nu vrem ca inertia sa le faca sa se scufunde in compozitie.

16. Cum obtinem checuri si straturi egale? Cantarim la inceput castronul gol, cel in care facem bezeaua. Apoi il cantarim cu tot cu compozitia de chec, afland astfel prin scadere greutatea compozitiei pentru straturi. Impartim la patru (asta in cazul in care facem doua checuri cu fructe) si aflam ce cantitate punem in fiecare strat.

17.
In primele 20 de minute de coacere, nu deschidem usa cuptorului, pentru ca socul termic va face prajitura cu fructe sa se lase. Daca prajitura se rumeneste mai repede, in ultimele 10 minute o acoperim cu o hartie de copt. Nu trebuie sa exageram cu coptul, pentru ca prajitura cu nuca si prune se poate usca prea tare, ea trebuie sa ramana usor umeda in interior si sa treaca testul scobitorii.
 
18. Dupa ce scoatem checul cu nuci din cuptor, nu il lasam in forma, pentru ca va face condens si va deveni cleios. Dupa ce se racoreste 10 minute, il scoatem din tava fierbinte, desfacem si hartia de copt, il asezam pe un gratar de bucatarie si il lasam sa se racoreasca complet.
 
 
INGREDIENTE:
8 galbenusuri
90 g de zahar brun
80 ml de ulei (de floarea soarelui)
8 albusuri
120 g de zahar alb
2 linguri cu zeama de lamaie
250 g de faina
80 g de nuca macinata fin
150 g de nuca tocata din cutit
2 linguri cu faina
o lingurita cu extract de vanilie
sare
350 g de prune, spalate, sterse, taiate in jumatati si cu samburele scos
 
MOD DE PREPARARE:
1. Pregatire ingrediente chec.
Incalzim cuptorul. Pregatim doua tavi de chec, cu dimensiunile de 30x11 cm si inaltimea de 7 cm, in care aranjam hartie de copt si o ungem cu putin unt.
Punem prunele curatate intr-o sita, presaram peste ele cele doua linguri cu faina si amestecam bine.
Peste cele 250 g de faina, punem nuca macinata fin si amestecam bine cu o furculita.

2. Pregatire chec cu prune si nuci.
Peste galbenusuri adaugam zaharul brun si mixam, intai la viteza mica, apoi o marim treptat, pana cand amestecul isi tripleaza volumul, devine albicios si are consistenta unei creme (5-7 minute).
Turnam uleiul, punem extractul de vanilie si mixam, la viteza medie, pana la omogenizare.
Peste albusuri adaugam un sfert de lingurita cu sare si le batem spuma. Cand spuma de albusuri este tare, adaugam cele 120 g de zahar, turnam zeama de lamaie si continuam sa mixam, intai la viteza mica, apoi o marim treptat, pana cand obtinem o bezea tare, densa si lucioasa, care nu mai cade de pe paletele telului.
Adagam o treime din bezea peste crema de galbenusuri si omogenizam rapid cu miscari energice.
Turnam incet aceasta compozitie peste bezeaua ramasa si amestecam usor, cu o spatula, de cateva ori (10-12), ridicand compozitia de pe fundul castronului catre suprafata.
Adaugam faina amestecata cu nuca macinata, punem nuca tocata si amestecam usor, cu o spatula, cu miscari de jos in sus, ca si cum am intoarce compozitia pana la incorporarea completa, dar nu mai mult.
 
3. Asamblare chec cu prune si nuci.
Punem un sfert din compozitia de chec in una din tavile pregatite, o nivelam usor deasupra cu spatula, iar peste acest prim strat de compozitie aranjam cu grija, apasandu-le usor, jumatati de prune tavalite prin faina si scuturate.
Peste prune punem o treime din compozitia de chec ramasa, nivelam usor si aranjam un nou rand de prune.
Pregatim la fel si al doilea chec.
 
4. Temperatura si timp de coacere chec cu fructe si nuca.
Punem checurile in cuptorul incalzit la 180 de grade, pe raftul din mijloc, fara ventilatie, pentru cam 60 de minute, pana cand sunt rumenite si trec testul scobitorii.
 
5. Servire si pastrare chec cu prune si nuci.
Lasam checurile sa se raceasca 5-10 minute in forme, apoi le scoatem cu atentie din tavile fierbinti, desfacem hartia de copt, le asezam pe un gratar de bucatarie si le lasam sa se raceasca compet.
Dupa ce s-a racit complet, presaram zaharul pudra peste chec si il feliem cu un cutit ascutit. Este un chec umed, pufos si aromat, perfect langa o cafea, un ceai, un pahar cu lapte caldut, lapte batut sau o limonada rece, fie la micul dejun, la pranz, pentru gustarea copiilor, sau in orice moment al zilei cand avem pofta de un desert rapid si cu ingrediente la indemana.
Se pastreaza intr-un loc racoros 2-3 zile, intr-o cutie inchisa ermetic.
 
Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru Chec Pufos cu Prune si Nuci.
POFTA BUNA!

 

Comentarii

Scrie un comentariu

Chec cu Prune si Nuci

Chec cu Prune si Nuci

Dati un share pe:

Retete similare

Chec cu Lamaie, Iaurt si Afine
Vezi rapid
VINERI 20.05.2016 - 12:40
Chec Umed cu Iaurt si Capsuni
Vezi rapid
JOI 10.06.2021 - 13:07
Chec din Albusuri cu Cacao
Vezi rapid
JOI 20.04.2017 - 16:30
Chec cu lamaie
Vezi rapid
LUNI 25.03.2013 - 17:08

Toate campurile sunt obligatorii.