Pancakes cu Mere si Topping de Mere si Nuci Caramelizate
- Categorie: Aluaturi dulci
- Autor: Reteta-Video
- Reteta publicata: MIERCURI 01.10.2025 - 14:28
- Vizualizari: 64
- Etichete: mere , galbenusuri , albusuri , oua , faina , lapte , unt , scortisoara , vanilie , nuci , suc de mere , mic dejun , gustare , americane , ceva bun , desert cu fructe , desert rapid , familie , pentru copii , caramel , sos de caramel , sos de fructe
Timp de Pregatire:
30 minute
Timp de Gatire:
40 minute
Timp Total:
70 minute
Numar Portii:
9 bucati (3 portii)
Pancakes cu mere si, uneori, cu mere caramelizate sunt secretul meu pentru diminetile de toamna-iarna mohorate, in care parca nu am chef de nimic. In zile ca astea am nevoie de un mic dejun delicios, ca sa-mi recapat pofta de viata. Fie cat de gri dimineata, dupa o portie de clatite americane cafeaua are un gust mai bun, cerul parca incepe sa capete culoare si viata pare mult mai frumoasa.
Recunosc, desi ne plac, rar ne rasfatam cu cate o portie de pancakes cu mere caramelizate si nuci. Asta pentru ca de obicei, micul dejun este rapid, zici ca suntem in filme americane, alea in care toata lumea alearga si e zarva. Dar in weekend e alta poveste, toate devin mai calme.
Intr-o astfel de zi am si facut pancakes cu mere si nuci. Inca de cand le-am pus in tigaie, clatitele astea pufoase m-au facut sa zambesc. Adevarul este ca sunt bune, te fac sa te simti copil! Nu aveam mare lucru la indemana, de fapt pentru pancakes cu mere rase nici nu am avut nevoie de cine stie ce. Cateva ingrediente, niste mere, putina scortisoara si ne-am indulcit nu doar dimineata, ci toata ziua.
Sunt diferite de clatitele noastre obisnuite, fiind groase si continand agent de crestere. Sunt insa extrem de pufoase, au un gust irezistibil, iar prepararea lor este joaca de copil. Ca doar le ningi cu zahar pudra, ca pui peste ele miere, ca faci clatite cu sos de mere sau orice alte fructe, orice fel de pancakes ai face, se devoreaza imediat.
Sigur, sigur ati vazut prin filmele americane turnulete de pancakes pufoase servite cu unt, sirop de artar sau sos de ciocolata si toata familia adunata in jurul mesei savurandu-si micul dejun dulce si bun. Copiii cu un pahar cu lapte sau un suc de portocale, adultii cu o cana mare de cafea si toti incepandu-si ziua plini de veselie. In mod clar, genul asta de clatite americane pufoase aduc bucurie. In plus, pot fi si un desert rapid sau o gustare pentru copii.
Fragede, moi, pufoase si elastice, asa-i ca v-am facut pofta de clatite simple si rapide? Cu ce topping le preferati? Cu orice le-as face, mie imi aduc aminte ca mesele in familie sunt cele mai frumoase, sunt momente in care razi, vorbesti, ii simti pe toti langa tine. Pretuiti aceste clipe! Sa va fie de folos!
Nu uitati sa va abonati la canalul meu de Youtube pentru mai multe retete simple si rapide: Abonare Reteta-Video!
Alte retete pentru micul dejun gasiti aici:
Clatita Uriasa la Cuptor - Dutch Baby Pancake
Yorkshire Pudding
Briose (Muffins) cu Mere, Iaurt si Topping Crocant
Pasta de Macrou Afumat
Choux Aperitiv cu Crema de Branza
Pate de Post cu Ciuperci si Fasole Boabe
Briose Sarate cu Branza si Dovlecei
INGREDIENTE:
Pentru pancakes:
2-3 mere medii
2 galbenusuri
2 albusuri
230 g de faina
250 ml de lapte dulce
30 g de unt topit si racit
o jumatate de lingurita cu scortisoara
o lingurita cu extract de vanilie
un plic cu praf de copt (10 g)
coaja de lamaie bio
sare
10 g de unt pentru uns tigaia
Pentru topping de mere caramelizate:
3 mere medii
40 g de unt
40 g de zahar brun
40 g de nuca tocata mare
30-40 ml de suc de mere
o jumatate de lingurita cu scortisoara
SFATURI:
1. Ce soi de mere folosim pentru clatite? Niste mere dulci acrisoare, nu foarte zemoase.
2. Curatam merele de coaja? Eu nu le-am curatat, coaja lor e plina de vitamine si ne place, dar sigur ca le puteti curata.
3. Desi eu am facut clatite cu mere, puteti sa le faceti cu pere, afine, cu ce fructe vreti voi, important este aluatul, baza de la care plecam.
4. Faina alba de grau poate fi inlocuita cu orice tip de faina doriti si aveti. Puteti face clatite fara gluten, cu faina de ovaz, migdale, cocos, secara, hrisca.
5. Scortisoara daca nu place, puteti renunta la ea, dar merge perfect cu merele.
6. Untul topit poate fi inlocuit cu ulei, insa clatitele cu unt sunt mult mai gustoase.
7. Eu am facut clatitele fara zahar, pentru ca am pus peste pancakes un sos de mere caramelizate cu zahar brun. Daca doriti un aluat mai dulce puteti adauga in compozitie o lingura cu zahar (alb sau brun).
8. Laptele dulce trebuie sa fie la temperatura camerei, nu scos direct din frigider.
9. Albusurile batute spuma fac clatitele mai pufoase.
10. Nu este obligatoriu sa faceti clatitele cu sos de mere caramelizate. Puteti servi aceste pancakes cu sirop de artar, miere, sos de ciocolata, sos de caramel sarat, sos de vanilie, unse cu unt, ninse cu zahar pudra, cu fructe proaspete: afine, capsuni, mure, zmeura, felii de banane, piersici, pere, unt de arahide, dulceata, gem, marmelada, Nutella, nuci maruntite, frisca naturala, smantana, crema de branza, mascarpone, fructe uscate: stafide, smochine, caise, fructe de goji, curmale.
11. Sosul de mere caramelizate poate fi inlocuit cu orice alt sos de fructe: capsuni, afine, zmeura, mure, visine (proaspete sau congelate), piersici.
12. Zaharul brun pentru merele caramelizate poate fi inlocuit cu zahar alb.
13. Nucile pot fi inlocuite cu migdale, caju, arahide sau alune de padure.
MOD DE PREPARARE:
1. Pregatire aluat pentru clatite americane (pancakes).
Radem merele pe razatoarea mare si le stoarcem bine, fie cu mainile, fie le punem intr-un prosop curat. Sucul merelor, desi e bun de baut, il strecuram si il pastram pentru ca o sa-l folosim la sosul pentru clatite. Dupa ce le-am stors, am ramas cu 150 g de mere rase.
Amestecam faina cu praful de copt si o jumatate de lingurita cu scortisoara.
Intr-un castron maricel, punem galbenusurile si putina sare si le batem bine.
Adaugam vanilia, coaja de lamaie, untul topit si racit si mai batem pana la incorporare.
Cernem o treime din ingredientele uscate peste compozitia cu galbenus si amestecam.
Turnam o treime din cantitatea de lapte dulce si batem bine.
Adaugam si restul de faina, tot cernuta, si restul de lapte in 2-3 transe, amestecand dupa fiecare.
Punem merele rase si amestecam usor pana la omogenizare.
Acoperim castronul cu folie alimentara si il punem in frigider pentru 20 de minute.
Dupa 15 minute, batem albusurile cu putina sare, pana isi tripleaza volumul si se formeaza o spuma densa.
Scoatem aluatul de clatite din frigider, punem in el o treime din spuma de albusuri si o incorporam energic, pentru ca vrem sa fluidizam putin compozitia.
Punem spuma de albusuri ramasa si amestecam usor, acum cu o spatula, cu miscari ample, de jos in sus, ca sa nu scoatem aerul din ele.
2. Prajire pankaces - clatite americane.
Punem pe foc mediu o tigaie antiaderenta. O ungem cu o bucatica de unt sau cu putin ulei si apoi o stergem cu un servetel.
Cu un polonic, punem din compozitie in tigaie, in centru si o uniformizam usor. Asta ca sa avem o clatita cat de cat rotunda. Oricum ele se vor extinde singure in tigaie.
Coacem fiecare clatita pe ambele parti pana se rumeneste frumos, la foc mediu spre mic, ca sa aiba timp sa se gateasca bine si in interior.
Dupa maxim 2-3 minute, intoarcem clatitele si pe cealalta parte si le mai lasam 1,5 -2 minute. Bagam usor o spatula sub ele si le intoarcem incet.
Cand clatitele sunt brun-aurii pe amble parti, le scoatem din tigaie le asezam una peste alta.
3. Pregatire topping de mere caramelizate si nuca.
Curatam merele de coaja, le scoatem cotorul si semintele si le feliem subtire sau le puteti taia in cubulete.
Intr-o tigaie punem zaharul brun si untul si le lasam la foc mic.
Imediat ce zaharul incepe sa se caramelizeze, adaugam feliile de mere si nuca tocata mare.
Amestecam bine cu o spatula si adaugam 30-40 ml de suc de mere strecurat, va amintiti de cel pe care l-am pastrat cand am stors merele.
Fierbem totul la foc mic, amestecand des, pana cand merele incep sa se inmoaie si se formeaza un sirop gros de caramel in jurul lor.
Adaugam o jumatate de lingurita cu scortisoara, amestecam bine si toppingul e gata.
4. Servire si pastrare.
Aranjam clatitele in farfurii si le acoperim cu toppingul de mere caramelizate.
Sunt bune calde, iti fac orice zi mai frumoasa.
Daca nu consumati toate clatitele in aceeasi zi, nu puneti sos peste toate.
Puteti pastra sosul intr-o caserola, la fel si pancakes, rezista 2 zile la frigider. A doua zi, reincalziti clatitele si sosul.
SFATURI:
1. Nu puneti untul topit cald peste galbenusuri, pentru ca o sa faceti o omleta!
2. Nu puneti faina si nici laptele deodata, pentru ca nu vrem ca aluatul pentru clatite sa aiba cocoloase.
3. Tineti cont sa pastrati 1-2 linguri de lapte in caz ca aluatul se va ingrosa prea mult cat timp veti coace clatitele.
4. Dupa ce puneti ingredientele uscate, amestecati doar cat sa le incorporati, nu mai mult! Daca amestecati prea mult, clatitele nu vor mai fi pufoase, ci dense si gumate, pentru ca se dezvolta glutenul din faina.
5. Este important sa cerneti faina si praful de copt. In acest fel, se amesteca, scapam de bulgarasi, acumuleaza aer si agentul de crestere se va distribui uniform in clatite.
6. Dupa ce adaugati a doua transa de spuma de albusuri in compozitia pentru clatite, nu amestecati mai mult decat este nevoie, ci doar pana la incorporare, pentru a nu pierde aerul incorporat in ele, altfel nu veti obtine niste clatite pufoase.
7. Faceti clatitele cat de mari doriti, dar nici foarte mari, nici foarte mici. Eu am pus aproape un polonic de aluat si mi-au iesit 9 bucati mari, ca stiti ca nu am rabdare la prajit.
8. Important este ca tigaia sa fie bine incinsa si focul mediu spre mic.
9. Cum stim ca sunt gata clatitele? La suprafata lor apar basicute. Atentie insa sa nu le faceti prea mari si groase, deoarece riscati sa nu fie coapte la interior.
10. Nu prajiti clatitele foarte mult, pentru ca se vor usca. Cel mai bine ridicati putin clatita cu spatula si va uitati daca mai are nevoie sa se prajeasca.
11. Intoarceti pancakes o singura data, daca le tot intoarceti se dezumfla si nu mai sunt atat de fragede.
12. Inainte de a pune compozitia pentru urmatoarea clatita in tigaie, o mai amestecati putin si daca intre timp aluatul s-a ingrosat, mai puneti un strop de lapte.
13. O tigaie antiaderenta buna se unge cu unt doar la prima clatita, apoi nu mai este nevoie. Daca nu sunteti siguri ca nu se lipeste, mai bine o ungeti cu putin unt si o stergeti inainte de a pune clatitele in ea.
14. Stati cu ochii pe sosul de caramel, zaharul brun se arde mai rapid decat cel alb.
Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru Pancakes cu Mere si Sos de Mere si Nuci Caramelizate
POFTA BUNA!
Comentarii
Scrie un comentariu
Retete similare
MIERCURI 20.04.2016 - 10:56
JOI 15.04.2021 - 12:59
JOI 14.12.2017 - 17:17
JOI 01.12.2022 - 13:18
MARTI 16.09.2014 - 20:13
MIERCURI 01.10.2025 - 14:28