Prajitura Rasturnata cu Banane, Caramel si Blat cu Cacao

Video reteta |        

Rating: 5 (Voturi: 2)

Timp de Pregatire:
           20 minute
Timp de Gatire:
           55 minute
Timp Total:
           75 minute
Numar Portii:
           Diametrul 23 cm (10-12 portii)
Prajitura rasturnata cu banane si caramel a pornit de la niste banane super coapte, pe a caror coaja incepusera sa apara pete negre, dar pe care nu le mai vroia nimeni si le tot mutam de ici-colo. Sigur ca primul gand mi-a fost la un chec cu banane, celebrul banana bread, insa nu a primit votul baietilor. Daca ar fi fost vara, le-as fi curatat si le-as fi pus in congelator pentru o inghetata sau pentru un sorbet. Asa ca menirea lor a fost sa ajunga intr-o prajitura cu banane caramelizate.

Pe principiul ca bananele sunt „bune si sanatoase”, desi noi le mancam cu pofta numai iarna, Lore nu renunta sa le puna in cos cand mergem la cumparaturi. Sunt intru-totul de acord cu el, dar cu toate astea, pana la urma o parte din ele ajung inevitabil intr-un desert cu banane.

Insa de data asta nu mi-a parut rau, caci nu prea imi gasesc cuvintele ca sa descriu cat de buna a fost prajitura asta rasturnata cu banane. Blatul de cacao, bananele caramelizate, aromele de zahar ars si vanilie si o mana de fulgi de migdale s-au imbinat perfect, asa ca mi-a fost imposibil sa ma opresc dupa prima felie.

Stiti doar ca prajiturile rasturnate cu fructe ma fascineaza, mi se pare ca se intampla o magie cand ridici tava si o explozie de arome iti inunda casa, insa prajitura cu banane si caramel mi-a intrecut asteptarile. Am si comentat cu Lore ca, desi poate nu este cea mai aratoasa, genul asta de prajitura simpla si rapida cu banane este perfecta la orice ora, la micul dejun cu o cafea sau un ceai, gustarea de langa un pahar cu lapte sau iaurt, de luat la pachet, sau de savurat dupa o masa de pranz in familie si, desi e un desert atat de ieftin, o putem servi si atunci cand avem musafiri.

Am pornit de la un pandispan cu unt si oua intregi pe care l-am turnat peste bananele coapte. Are tot ce-i trebuie! De fapt, pentru mine toate prajiturile cu fructe sunt minunate si, daca mai sunt si usoare, cu atat mai bine. Rapide, cu ingrediente putine si ieftine (sigur in frigider am niste oua si unt, ca zahar si faina nu-mi lipsesc!) si pac, pac, pandispanul cu banane este gata.

Initial planuisem doar sa o gust, dar cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, am „gustat” doua felii destul de mari si nu-mi pare absolut deloc rau. Asa ca, daca aveti macar trei banane “obosite” si vreti sa le reciclati, dar v-ati plictisit sa pregatiti retete de chec, prajitura rasturnata cu banane si pandispan cu cacao poate fi o solutie buna tare. Sa va fie de folos!

SFATURI:
1. Cu ce fructe putem face pandispanul rasturnat. Prajitura rasturnata poate fi facuta si cu alte fructe: capsuni, cirese, visine, caise, piersici, mere, prune, pere, gutui, ananas sau mango. In cazul fructelor care se oxideaza repede, le scufundam imediat dupa ce le taiem in apa rece si turnam peste ele zeama de la o jumatate de lamaie sau le stropim cu zeama de lamaie.

2. In ce tava facem pandispanul rasturnat cu fructe.
Folosim fie o forma rotunda, fie o tava dreptunghiulara de 2x20 cm, fie o cratita emailata, o forma de guguluf, o forma de chec obisnuita sau un vas de sticla termorezistenta. Nu folosim forme metalice cu inel detasabil, pentru ca acestea nu se inchid chiar etans si riscam sa curga caramelul in cuptor. Inainte de a incepe pregatirea prajiturilor de casa, incalzim cuptorul.

3.
Nu lasam caramelul sa se arda pentru ca devina amar. Singurul si cel mai important secret este ca nu trebuie sa amestecam deloc in el, ci doar sa agitam din cand in cand cratita, pana cand sosul de caramel are culoarea chihlimbarului. Stam cu ochii pe el si suntem foarte atenti!

4. Daca zaharul ars apuca sa se intareasca si am am reusit sa-l intindem in forma si, daca tava in care facem prajitura rasturnata ne permite, o punem pe aragaz la foc mic. Zaharul o sa se topeasca din nou si il putem intinde cu spatula. Folosim manusi de bucatarie, pentru ca zaharul ars este foarte fierbinte!

5. Spre deosebire de alte fructe, bananele nu sunt zemoase, nu-si lasa lichid in timpul coacerii, asa ca untul adaugat peste ele previne lipirea lor de tava si ii aduce si un plus de savoare prajiturii cu banane si zahar ars. Daca avem mai multe banane, le asezam in tava astfel incat sa o umplem, chiar daca trebuie sa le mai taiem in bucatele. Le aranjam fie sub foma de raze, fie pur si simplu una langa alta, fie le putem taia in rondele groase de 2-3 cm si sa le asezam una langa alta.

6. Este bine ca ouale sa fie la temperatura camerei, pentru a se bate mai usor. Spargem fiecare ou deasupra unui pahar, pentru a fi siguri ca nu este alterat.

7. Pentru un pandispan pufos si aromat, folosim unt cu minim 80% grasime.

8.
Este obligatoriu sa facem prajitura cu banane si migdale? Nu, fulgii de migdale sunt optionali, insa eu nu as renunta la ei, ii aduc prajiturii pufoase o textura crocanta. La fel de bine putem sa ii inlocuim cu nuci, alune sau chips de cocos.

9. Pentru a obtine un pandispan perfect din oua intregi, fara praf de copt, este necesara mixarea indelungata a zaharului cu ouale la temperatura camerei, cel putin 10 de minute. Cu cat mixam mai mult, cu atat blatul prajiturii va creste mai mult si va fi mai pufos.

10. Dupa ce adaugam ingredientele uscate in compozitia pentru prajitura cu banane, nu amestecam mai mult decat este nevoie, ci doar pana la incorporare, cat sa nu mai avem pungute de faina, pentru ca altfel nu vom avea o prajitura pufoasa. Este important sa nu amestecam circular, ci numai pe verticala, pentru a nu se pierde volumul de aer incorporat in aluat, altfel nu vom obtine un pandispan cu cacao pufos.

11. Timp de coacere rasturnata cu fructe. Timpul depinde mult de cuptor si de forma folosita. Este bine sa stam cu ochii pe el si sa facem testul scobitorii. Daca o scobitoare inserata doar in blat iese curata, inseamna ca este gata.

12. In primele 15 de minute de coacere nu deschidem usa cuptorului, pentru ca socul termic va face blatul de pandispan sa se lase.

13. Prajitura cu fructe trebuie rasturnata in maxim 10 minute dupa ce este scoasa din cuptor, cu o miscare ferma si rapida, pentru ca altfel se va intari crusta de caramel de la baza si bananele vor ramane lipite de forma. Folosim manusi de bucatarie pentru ca este fierbinte! Daca totusi raman banane lipite de tava, le luam cu o spatula sau cu o lingura si le asezam la locul lor pentru ca prajitura sa aiba un aspect frumos.
 
INGREDIENTE:
4 oua
150 g de zahar
150 g de unt, cu minim 80% grasime, topit
170 g de faina
30 g de cacao
o lingurita cu extract de vanilie
3-4 banane coapte
120 g de zahar pentru caramel
40 g de unt, taiat in bucatele
sare
30 g de fulgi de migdale (optional)

MOD DE PREPARARE:
1. Pregatire caramel.
Incalzim cuptorul si pregatim o tava cu diametrul de 23 de cm, dar nu cu peretii detasabili.
Intr-o craticioara cu fundul gros punem cele 120 g de zaharul si il lasam sa se caramelizeze la foc mic. Nu amestecam deloc, ci doar din cand in cand agitam cratita pana cand zaharul devine auriu roscat, de culoarea chihlimbarului.
Il luam de pe foc si imediat turnam caramelul in tava pregatita. Il intindem repede rasucind forma, cu o lingura sau cu o spatula, astfel incat zaharul ars sa acopere cat mai mult din baza tavii. Lasam caramelul sa se raceasca 10 minute.

2. Pregatire banane caramelizate.
Curatam bananele de coaja si le taiem in jumatati, pe lungime sau in rondele.
Dupa ce caramelul s-a intarit, aranjam peste el jumatatile de banane, cu taietura in jos.
Peste banane punem din loc in loc cele 40 g de unt, taiat in bucatele.
Punem bananele in cuptorul incalzit la 170 de grade pentru 10 minute.
Le scoatem din cuptor, presaram peste ele fulgii de migdale (daca folositi) si le punem inapoi in cuptor, tot la 170 de grade, pentru inca 5 minute.

3. Pregatire blat cu cacao.
Punem ouale intr-un bol mare. Adaugam cele 150 g de zahar, extractul de vanilie si un sfert de lingurita cu sare si mixam, intai la viteza mica, apoi o marim treptat, pana cand amestecul isi tripleaza volumul, devine albicios si are consistenta unei creme (10-15 minute).
Turnam untul topit si mai mixam 1 minut, la viteza mica, pana la omogenizare.
Cernem faina si pudra de cacao si amestecam usor, cu o spatula, cu miscari de jos in sus, ca si cum am intoarce compozitia, pana la omogenizare, dar nu mai mult.

4. Pregatire prajitura rasturnata cu banane, caramel si blat cu cacao.
Scoatem tava cu bananele caramelizate din cuptor, turnam peste ele compozitia pentru blat si nivelam usor deasupra.

5. Temperatura si timp de coacere.
Punem prajitura cu banane inapoi in cuptor, tot la 170 de grade, pentru 35-40 de minute, pana cand este rumenita, marginile sunt usor desprinse de tava si trece testul scobitorii.

6. Cum se rastoarna prajitura cu fructe.

Dupa ce scoatem prajitura din cuptor o lasam sa se racoreasca in forma 5 minute, asezam deasupra ei o farfurie mai mare si, folosind manusi de bucatarie, tinem strans cu ambele maini si de tava si de platou si o rasturnam brusc pe farfurie.
Ridicam tava de deasupra si lasam tarta rasturnata cu fructe sa se raceasca complet pe un gratar.

7. Servire si pastrare prajitura rasturnata cu banane.
Dupa ce s-a racit, servim prajitura cu banane simpla, cu un mot de frisca deasupra, o cupa cu inghetata sau un sos de vanilie.
Poate fi pastrata 2 zile intr-o cutie inchisa ermetic.

Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru
Prajitura Rasturnata cu Banane Caramelizate, Blat Pufos cu Cacao si Fulgi de Migdale.
POFTA BUNA!

Comentarii

Scrie un comentariu

Prajitura Rasturnata cu Banane, Caramel si Blat cu Cacao

Prajitura Rasturnata cu Banane, Caramel si Blat cu Cacao

Dati un share pe:

Retete similare

Prajitura cu Cirese si Crema de Branza
Vezi rapid
Prajitura Umeda cu Mere
Vezi rapid
JOI 24.09.2020 - 14:39
Pandispan cu visine
Vezi rapid
MARTI 30.04.2013 - 15:42
Prajitura cu Urda si Stafide
Vezi rapid
VINERI 03.07.2015 - 16:10

Toate campurile sunt obligatorii.