Piept de Pui cu Sos de Ciuperci si Smantana
- Categorie: Fel principal
- Autor: Reteta-Video
- Reteta publicata: MIERCURI 08.06.2022 - 14:39
- Vizualizari: 3239
- Etichete: piept de pui , carne de pui , pui , ciuperci , smantana , usturoi , parmezan , vin , cina , pranz , familie , simplu , rapid , usor , friptura frageda , friptura suculenta , pui fraged , pui la tigaie , sos de smantana , sos alb , friptura de pui , mancare cu sos
Timp de Pregatire:
10 minute
Timp de Gatire:
30 minute
Timp Total:
40 minute
Numar Portii:
6
Pieptul de pui cu ciuperci si sos de smantana se numara printre retetele mele preferate de mancare cu sos, nu as refuza niciodata o portie! Si cum as putea? Piept de pui fraged si rumen, scaldat de un sos cremos de smantana imi suna mult prea bine!
Drept sa va spun, reteta de piept de pui cu ciuperci in sos alb s-a intamplat fix intr-o zi in care eram intr-o mare lipsa de inspiratie. In drum spre casa, mi-am sunat jumatatea sa-l intreb ce sa fac de mancare si mi-a raspuns ca ORICE. De mare ajutor mi-a fost, nu?
Dar cum stiu sigur ca nu refuza niciodata un piept de pui cu smantana, ajunsa acasa mi-am suflecat manecile si la treaba! Genul asta de mancare de pui cu sos ma salveaza de multe ori cand nu mai stiu ce sa pregatesc rapid. Din doar cateva ingrediente si in mai putin de 40 de minute, un pui cu ciuperci si smantana este gata de pus pe masa. Si pe langa acestea, este o reteta simpla, mai ales cand nu ai nimic gatit in frigider.
Stiam ca am doua bucati de piept de pui luate cu o seara inainte si pe care, din lipsa de timp, nu reusisem sa le pregatesc. Si cum, in general, carnea de pui si, in special, pieptul de pui, este considerat mai fad, de fiecare data incerc sa-i aduc arome noi. Ei bine, de data asta, pe langa smantana (nelipsita din casa), am imbogatit pieptul de pui cu ciuperci si vin.
Practic, am gatit pieptul de pui la tigaie, ma gandeam cum sa-l fac ca sa fie mai deosebit, am deschis frigiderul si am gasit o bucata de branza ramasa intr-un coltisor. Exact ce-mi trebuia pentru ca pieptul de pui cu sos alb si ciuperci sa devina din delicios, super delicios (iar ma laud!). Si mi-am propus sa pastrez reteta asta de pui cu ciuperci si smantana ca pe un as, pe care sa-l scot din maneca atunci cand pranzul sau cina trebuie sa fie gata rapid. Mai ales ca parca niciodata nu am suficiente retete cu pui desi, din cate am vazut, este carnea consumata cel mai des de catre cei mai multi dintre noi.
O sa-mi fie de ajutor nu numai pentru o masa in familie sau cu prietenii, si cred ca merge foarte bine si pentru o masa mai sofisticata. Carnea de pui este suculenta si frageda, asa cum si trebuie sa fie, iar sosul de smantana cremos si aromat, cum nu ma asteptam. De gustos, nu va mai povestesc!
Cum va spuneam, nimic complicat! O reteta clasica si poate pentru multi banala. Na, piept de pui cu usturoi si sos, cine nu stie sa faca? Doar ca va garantez ca alaturarea cu putin parmezan, cu gustul sau puternic, usor picant, a dat o aroma deosebita sosului de smantana in care se scalda friptura de pui la tigaie. Caci da, totul de intampla intr-o singura tigaie, asta inseamna ca dupa ce pregatesti pieptul de pui cu ciuperci si smantana, nici nu ai vase de spalat
.
Asa ca, daca sunteti in cautarea unei alte retete cu piept de pui, tocmai ce ati gasit-o! Pui fraged si suculent, scaldat intr-un sos de smantana cu usturoi, ciuperci si un strop de vin, pentru un plus de aroma, peste care se topeste parmezanul, aducand si mai multa savoare. E aproape imposibil sa dai gres cu ea!
Asa ca, daca sunteti in cautarea unei alte retete cu piept de pui, tocmai ce ati gasit-o! Pui fraged si suculent, scaldat intr-un sos de smantana cu usturoi, ciuperci si un strop de vin, pentru un plus de aroma, peste care se topeste parmezanul, aducand si mai multa savoare. E aproape imposibil sa dai gres cu ea!
Ingrediente putine si la indemana, totul merge rapid, ce sa mai, este reteta perfecta pentru zilele in care n-ai nimic de mancare, nu ai nici idei dar ai vrea sa te asezi la masa cat mai repede. Daca nu ma credeti pe cuvant, incercati reteta de piept de pui cu smantana si ciuperci! Sa va fie de folos!
SFATURI:
1. In loc de piept de pui fara os, puteti sa folositi si pulpe de pui dezosate sau file din piept de curcan.
1. In loc de piept de pui fara os, puteti sa folositi si pulpe de pui dezosate sau file din piept de curcan.
2. Inainte de a incepe sa pregatim carnea de pui, de fapt orice fel de carne, trebuie sa o scoatem din frigider pentru a ajunge la temperatura camerei. Inainte de a o condimenta, o stergem bine.
3. Pieptul de pui poate fi condimentat cu o seara inainte si pus in frigider, acoperit, pentru 8-10 ore. Trebuie scos de la rece cu 2 ore inainte de a fi rumenit in tigaie, pentru a avea timp sa ajunga la temperatura camerei.
4. Pieptul de pui poate fi rumenit si in cuptor, la 180 de grade pentru cam 30-40 de minute, pus intr-o tava cu putina apa sau vin.
5. Folosim intotdeauna un cleste de bucatarie pentru a intoarce carnea in tigaie.
6. In timpul gatirii pieptului de pui la tigaie, o sa se faca destul de mult fum, asa ca hota trebuie pornita la maxim si geamul deschis.
7. Daca facem mai multe bucati de piept de pui, nu aglomeram tigaia, este bine sa le rumenim pe rand.
8. Timpul de gatire al pieptului de pui depinde de grosimea lui, asa ca trebuie sa verificam daca este patruns, cat sa nu mai fie roz in interior. Nu-l gatim mai mult decat este nevoie, pentru ca devine uscat, ci doar pana cand din carne ies doar sucuri clare.
9. Putem folosi orice tip de ciuperci: champignon albe sau brune, galbiori, ghebe, hribi, porcini, portobello, pleurotus, etc. Indiferent de tipul de ciuperci pe care il alegeti, va sfatuiesc sa amestecati mai multe sortimente pentru o textura si aroma mai buna si sa folositi ciuperci proaspete si nu congelate sau din conserva.
10. Vinul poate fi inlocuit cu supa de pui sau cu supa de legume calde sau cu vermut. Chiar daca aveti copii mici, nu renuntati la vin! Alcoolul se evapora imediat, iar in tigaie ramane doar aroma.
11. Pentru sos folosim o smantana grasa, care nu se taie atunci cand clocoteste, sau smantana speciala pentru gatit.
12. Parmezanul se poate inlocui cu orice branza de vaca maturata si foarte uscata, Cheddar, Gruyere.
13. Condimentam sosul alb de smantana cu sare cu atentie, pentru ca parmezanul este sarat. In loc de cimbru putem sa folosim patrunjel, rozmarin sau tarhon.
Alte retete rapide cu pui gasiti aici:
Piept de Pui cu Sos de Smantana, Mustar si Parmezan
Pulpe de Pui cu Smantana si Ciuperci
Piept de Pui cu Sos de Smantana
Piept de Pui la Cuptor cu Sos de Rosii si Mozzarella
Pui Vanatoresc (Pui alla Cacciatora)
INGREDIENTE:
2 jumatati de piept de pui fara piele si os (cam 600 gr)
500 g de ciuperci, taiate in felii
400 ml de smantana pentru gatit, cu minim 30% grasime
100 ml de vin alb sec
30 g de faina
3 linguri cu ulei
4-5 catei de usturoi, tocati marunt
o jumatate de lingurita cu cimbru (proaspat sau uscat)
piper proaspat macinat
sare
70 g de parmezan ras pe razatoarea mica – optional
MOD DE PREPARARE:
1. Cum se pregateste pieptul de pui. Taiem fiecare jumatate de piept de pui in trei, sectionandu-l pe lungime (depinde insa si de grosimea lor, daca sunt mai mari le taiem in jumatati). Nu este nevoie sa batem carnea, chiar daca ies bucati mai groase. Stergem bine bucatile de piept de pui si le condimentam, cu sare si piper proaspat macinat, pe toate partile, apoi le lasam sa stea la temperatura camerei, acoperite, 20-30 de minute.
2. Cum se pregateste pieptul de pui la tigaie fraged si suculent. Tavalim feliile de piept de pui prin faina, apoi le scuturam usor pentru a indeparta surplusul. Turnam uleiul intr-o tigaie antiaderenta cu fundul gros, punem pieptul de pui in uleiul incins si il lasam sa se rumeneasca, la foc mediu, 4-5 minute. Il intoarcem si pe cealalta parte si il mai lasam cam 3 minute, cat sa prinda culoare. Scoatem carnea de pui pe o farfurie si o acoperim lejer cu o hartie de copt.
3. Cum se pregatesc ciuperile la tigaie. In uleiul in care am rumenit carnea punem usturoiul si il lasam sa se gateasca (fara sa se rumeneasca) 20-30 de secunde, amestecand continuu. Adaugam ciupercile feliate, amestecam si le sotam la foc mare, pana cand sunt usor rumenite. Turnam vinul alb si lasam alcoolul, tot la foc mare, sa se evapore cateva secunde.
4. Cum se face pieptul de pui cu ciuperci. Punem pieptul de pui inapoi in tigaie, turnam si sucurile adunate in farfuria in care l-am pastrat, condimentam cu sare (cu atentie) si piper proaspat macinat. Acoperim tigaia cu capac si lasam totul sa fiarba, la foc mic, 8-10 minute. Dupa acest timp, verificam ca din pieptul de pui ies doar sucuri clare.
5. Cum se face pieptul de pui cu sos de smantana. Turnam smantana pentru gatit si mai lasam sa fiarba 2 minute la foc mic, din momentul in care a dat in clocot, neacoperit. Punem cimbrul si presaram parmezanul ras. Amestecam, cat sa avem un sos omogen, gustam si mai lasam sa fiarba 1 minut, la foc mic.
6. Servire piept de pui la tigaie cu ciuperci si sos de smantana, usturoi si parmezan. Servim pieptul de pui cu ciuperci si smantana cald, cu sosul din tigaie, simplu sau cu paste, orez, legume la cuptor sau fierte la abur, piure de cartofi, mamaliga sau o salata.
Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru Piept de Pui cu Sos de Ciuperci si Smantana.
POFTA BUNA!