Porchetta-Rulada de Porc la Cuptor
- Categorie: Fel principal
- Autor: Reteta-Video
- Reteta publicata: MIERCURI 18.12.2024 - 13:59
- Vizualizari: 586
- Etichete: carne de porc , burta de porc , spata de porc , ceafa de porc , piept de porc , pulpa de porc , salvie , oregano , rozmarin , fenicul , chimen , usturoi , lamaie , portocala , friptura frageda , friptura la cuptor , friptura de porc , simplu , pranz , familie , Craciun , Sarbatori , festiv
Timp de Pregatire:
20 minute
Timp de Gatire:
4 ore
Timp Total:
4 ore si 20 minute
Numar Portii:
6
Porchetta este denumirea unei retete din bucataria italiana de friptura din carne de porc, foarte aromata si foarte indragita in lumea intreaga. Rulada de porc este unul dintre cele mai renumite produse tipice din Lazio si regiunile centrale si se povesteste ca era una dintre mancarurile preferate ale imparatului Nero.
Daca ii intrebati pe italieni, or sa va spuna ca rulada din burta de porc este un preparat traditional de Craciun sau pentru mesele festive si zgomotoase in familie. Inca din timpul perioadei medievale, a devenit un fel de simbol cultural, fiind prezent la targuri si evenimente. Este atat de populara, incat s-a transformat intr-o mancare stradala, servita in sandwich-uri.
Adevarul este ca aceasta rulada din carne de porc la cuptor este o adevarata desfatare pentru papilele gustative. Frageda, suculenta, aromata si gustoasa, rulada de carne are o multime de variante de pregatire, de la cele mai simple, pana la rulada umpluta cu carne tocata, bacon, prosciutto, parmezan, etc.
Atunci cand te uiti la micul "monstru" ai impresia ca este ceva foarte complicat de facut, dar nu e nici pe departe asa. Doar stiti ca v-am obisnuit cu retete simple si usor de facut. Singura problema a ruladei cu carne este ca nu e si rapida. De fapt este, ca dureaza maxim 20 de minute sa o pregatesti, dupa care friptura de porc umpluta cu ierburi aromate se odihneste cateva ore in frigider si mai apoi in cuptor.
Insa, daca va decideti sa va rasfatati cu o porchetta, atunci trebuie sa stiti ca va trebui sa va cautati din timp bucata de carne. Fie vorba intre noi, desi traditional se face din burta de porc, pot sa faci rulada din cotlet de porc, din piept de porc sau din fleica de porc. Cel mai bine este sa mergeti la macelarii mai mici, din piete, unde sa puteti vorbi cu macelarul si sa va pregateasca carnea pentru rulada asa cum vreti. Sansele sa gasiti chiar burta de porc cu sorici sunt chiar mari. Odata rezolvata problema carnii, mai departe rulada de carne se bazeaza pe ingrediente simple. Rezultatul chiar este impresionant, pentru ca este o friptura de porc gatita lent, carnea este suculenta si frageda in contrast cu o crusta crocanta. Dar, cum va spuneam, secretul ruladei de porc fragede este carnea aleasa.
Rulada umpluta de porc poate fi o idee minunata pentru masa de Sarbatori, mai ales ca o poti pregati cu o zi inainte si in ziua de Craciun doar o pui la cuptor. Cu o garnitura simpla si rapida, dar gustoasa, ai rezolvat problema fripturii fara prea multa bataie de cap. Iar a doua zi merge perfect la aperitiv, feliata subtire.
Daca ajungeti in Italia, nu ratati un sandwich cu porchetta ca la mama ei! Daca nu, eu v-am adus cea mai simpla reteta, asta ca sa o faceti acasa chiar dupa gustul vostru. Sigur o sa va impresionati familia, prietenii, vecinii, cu o friptura de porc frageda si suculenta in interior, crocanta si apetisanta in acelasi timp. Sa va fie de folos!
Alte retete de friptura de porc gasiti aici:
Friptura de Porc la Cuptor cu Legume
Ceafa de Porc la Cuptor
Cotlet de Porc cu Os si Sorici Crocant la Cuptor
Cotlet de Porc cu Bacon la Cuptor
Coronita din Cotlet de Porc la Cuptor
Friptura din Pulpa de Porc la Cuptor
Muschiulet de Porc Invelit in Bacon la Cuptor
Piept de Porc Marinat la Cuptor
Muschiulet de Porc Impletit cu Carnati la Cuptor
Sunca de Porc Glazurata la Cuptor
Muschiulet de Porc Impletit
Friptura de Porc la Cuptor cu Legume
Ceafa de Porc la Cuptor
Cotlet de Porc cu Os si Sorici Crocant la Cuptor
Cotlet de Porc cu Bacon la Cuptor
Coronita din Cotlet de Porc la Cuptor
Friptura din Pulpa de Porc la Cuptor
Muschiulet de Porc Invelit in Bacon la Cuptor
Piept de Porc Marinat la Cuptor
Muschiulet de Porc Impletit cu Carnati la Cuptor
Sunca de Porc Glazurata la Cuptor
Muschiulet de Porc Impletit
INGREDIENTE:
o bucata intreaga de 2,2-2,5 kg de burta de porc cu sorici
10-12 frunze de salvie (30 g)
o mana de oregano (30 g)
frunzele de pe 5-6 crengute de rozmarin (30 g)
10-12 catei mici de usturoi
o lingurita cu seminte de chimen (sau seminte de fenicul)
coaja de la o lamaie bio
piper proaspat macinat
sare
2 linguri cu ulei
SFATURI:
1. Ce carne de porc iese frageda la cuptor? Traditional aceasta rulada se pregateste din burta de porc cu sorici, dar sunt potrivite si ceafa, fleica, pieptul sau pulpa de porc, bucati intregi, toate cu sorici si fara os. Eu am gasit o bucata intreaga de cotlet de porc cu sorici, cu denumirea de cotlet haiducesc, care a avut si o mica bucata din burta. Initial a fost cu os, dar l-am scos si din el am facut o ciorba. Am ramas cu 2,2 kg de carne fara os. Important este ca bucata de carne aleasa sa aiba un strat de grasime, care o sa-i dea fragezime, dar si de carne. Daca nu gasiti, puteti sa faceti porchetta din ceafa, fleica sau piept de porc si sa cumparati separat o bucata de sorici in care apoi sa inveliti rulada.
2. Dintre toate bucatile de carne de porc intregi, cotletul, fleica si pieptul de porc sunt cele mai bune pentru o rulada de friptura de porc, pentru ca au straturi alternative de carne cu grasime si le gasim si cu sorici. Preparata in acest mod, straturile de grasime din interior se topesc, iar carnea devine suculenta si frageda.
3. Condimente pentru friptura de porc marinata la cuptor. Pentru marinada uscata, pe langa sare si piper, mai folosim slavie, oregano si rozmarin. Daca nu va place sau nu aveti oricare din acestea, pana la urma folositi cimbru sau chiar si patrunjel, desi ne indepartam de reteta originala de porchetta, dar totul pana la urma tine de gust. Sigur ca toate cantitatile de ierburi aromatice pot fi reglate in functie de preferinte.
4. Puteti folosi si ierburi aromatice uscate, dar atentie ca acestea sunt mai intense.
5. Semintele de fenicul sunt condimentul specific pentru rulada de porc, insa acestea pot fi inlocuite cu seminte de chimen, de coriandru sau de mustar.
6. Pe langa condimentele folosite de mine la marinarea carnii de porc, mai puteti pune fulgi de ceapa, paprika sau boia de ardei.
7. Usturoiul este un condiment de baza al ruladei de porc, nu renuntati la el!
8. Coaja de lamaie sau de portocala este specifica pentru rulada umpluta. Nu va sfiiti sa puneti multa coaja rasa de citrice, ea va aromatiza minunat carnea.
9. Probabil o sa vi se para ca folosim multa sare, insa aceasta scoate apa din carne si ajuta la obtinerea unui sorici crocant si rumenit.
MOD DE PREPARARE:
1. Pregatire marinada pentru carne.
Tocam marunt salvia, oregano si rozmarinul.
Peste salvia tocata punem oregano si rozmarinul.
Adaugam o lingurita cu chimen; aici nici eu nu am respectat reteta, pentru ca se folosesc seminte de fenicul.
Zdrobim usturoiul.
Punem coaja rasa de la o lamaie sau de la o portocala bio, fara partea alba.
Adaugam piper proaspat macinat si sare si amestecam bine.
2. Pregatire carne de porc pentru rulada.
Verificam ca soriciul este bine curatat si, daca este cazul, il parlim rapid cu o torta de bucatarie. Stergem bine bucata de carne cu servetele din hartie, pe toate partile.
Cu un cutit foarte bine ascutit, cu un cutter sau cu o lama de ras (noua) crestam soriciul, in zigzag, facand romburi, cu laturile de cam 1,5-2 cm. Avem grija sa nu ajungem cu taieturile pana la carne, ci doar in grasimea de sub piele.
Tot cu un cutit bine ascutit, tinand lama cutitului paralel cu marginea tocatorului, desfacem bucata de carne, pe grosime, pe partea fara sorici, dar fara sa mergem pana la capat, ca si cum am deschide o carte care trebuie sa ramana prinsa in cotor. Mergem din aproape in aproape, bucata de carne ar trebui sa aiba o grosime de 1,5-2 cm. Tinem bine carnea cu mana sau cu palma. Incercam sa avem o bucata cat mai mare, cu o grosime cat mai uniforma.
Rulam si verificam ca partea cu sorici nu este in interiorul ruladei.
Taiem bucatele de carne de pe margini, astfel incat sa obtinem un dreptunghi cu laturi cat mai drepte si mai verificam ca putem rula.
Cu un cutit ascutit facem cateva taieturi, cateva romburi cu laturile de cam 1,5-2 cm, la fel ca in cazul soriciului. Doar crestam carnea, nu o taiem pana jos. Aceste taieturi permit condimentelor sa patrunda in carne si sa o marineze.
3. Pregatire rulada de porc.
Condimentam carnea de porc cu o jumatate de lingurita cu sare si piper proaspat macinat.
Pregatim cateva bucati de sfoara de bucatarie, suficient de mari ca sa putem lega cu ele rulada, pe care le asezam pe tocator, din loc in loc.
Asezam peste ele bucata de carne, cu soriciul in jos, si punem pe toata suprafata ei amestecul de condimente. Apasam usor, ca sa se prinda de carne si sa intre si printre taieturile facute.
Apoi rulam bucata de carne, cu soriciul pe exterior, cat mai strans.
O legam din loc in loc cu sfoara de bucatarie, incepand de la mijloc si cat mai strans. Taiem bucatile de ata care atarna.
Mutam friptura de porc pe un gratar asezat deasupra unei tavi si o punem la frigider, neacoperita pentru 18-24 de ore. In felul acesta carnea va trage sare si aromele de la umplutura.
Dupa acest timp, o scoatem din frigider si o lasam sa ajunga la temperatura camerei, minim 2 ore.
Incalzim cuptorul la 200 de grade.
Ungem friptura de porc cu 2 linguri cu ulei si o presaram cu o jumatate de lingurita cu sare.
4. Temperatura si timp de gatire.
Punem friptura de porc in cuptorul incalzit la 200 de grade, pe raftul din mijloc, cu ventilatie, pentru 35-40 de minute. Daca nu aveti cuptor cu ventilatie, atunci puneti friptura la 220 de grade, tot pentru 35-40 de minute. Nu punem nimic in tava, nici apa, nici vin, friptura se va coace in suc propriu, ajutata si de stratul de grasime din interior.
Dupa 35 de minute, deja soriciul este crocant si cu basicute.
Scadem temperatura cuptorului la 140 de grade cu ventilatie, sau 160 de grade fara ventilatie.
Acoperim capetele ruladei cu bucati de hartie de copt, prinse cu scobitori, ca sa nu se arda.
Punem friptura de porc inapoi in cuptor pentru 3 ore, 3 ore si jumatate la 140 de grade cu ventilatie, sau 160 de grade fara ventilatie.
Din cand in cand, mai ungem carnea cu lichidul adunat in tava, cu atentie sa nu ne ardem.
5. Servire si pastrare.
Scoatem carnea de porc din cuptor si o lasam sa se odihneasca 20-30 de minute, acest lucru permite sucurilor sa se redistribuie in carne, asigurand o textura frageda si suculenta.
Servim friptura de porc calda, nu inainte de a indeparta sfoara de bucatarie, cu aproape orice garnitura: legume coapte, fierte la abur sau sotate (morcov, mazare, fasole verde), cartofi gratinati, piure de cartofi, pastarnac, mazare, telina, morcov sau cartofi dulci, salata si muraturi. Cand este calda, nu prea putem taia felii subtiri de rulada, fie folositi un cutit bine ascutit, fie cu cel cu lama zimtata, de paine.
Desi la inceput, inainte de coacere, sub sorici se vedea multa grasime, ea s-a topit pe parcursul coacerii si a mai ramas un strat foarte subtire, care a dat carnii suculenta si aroma. Carnea este frageda si moale, bine condimentata, iar soriciul crocant, pocneste cand il atingi, casant, dar fragil, plin de basicute.
Porchetta este renumita in sandwich-uri, feliata subtire dupa ce s-a racit, cu focaccia sau paine de casa proaspata, un strat generos de porchetta si sos pesto, rosii, ardei, rucolla, muraturi, posibilitatile sunt multe, o gustare rapida si satioasa, ideala pentru orice moment al zilei.
Poate fi pastrata in frigider, acoperita bine cu folie alimentara, 3-4 zile, insa veti pierde din crocanteala soriciului.
SFATURI:
1. Pentru pregatirea marinadei puteti sa folositi si un blender si veti obtine o pasta.
2. Stergem bine carnea cu servetele absorbante, pentru a fi cat mai uscata si toate condimentele sa se lipeasca de ea. Astfel marinada o va fragezi.
3. Pentru a obtine o friptura de porc la tava suculenta, etapa de marinare a carnii este esentiala.
4. Cum se marineaza carnea de porc? Cel mai bine este sa va organizati din timp si, pentru o friptura frageda, sa marinati carnea de porc cu o zi inainte de gatire. Carnea poate fi marinata chiar cu 2-3 zile inainte si pastrata in frigider, neacoperita. Cu cat sta mai mult, cu atat va deveni mai frageda.
5. Daca atunci cand rulati friptura de porc, partea cu sorici este in interior, mai subtiati putin bucata de carne, ca sa o faceti mai mare. Daca soriciul ajunge in interior nu va crocant, ci dimpotriva, se va inmuia si nu vom obtine o rulada perfecta. Daca totusi soriciul ajunge in interiorul ruladei, atunci indepartati-l de pe acea portiune a bucatii de carne. Daca vi se pare ca este prea multa carne si nu puteti rula bine, indepartati o mica bucata din carne.
6. Daca aveti si ajutor care sa va tina cu degetul, legarea ruladei este mai simpla.
7. Daca nu ati pus inainte sfoara pe tocator, o sa fie mai greu apoi sa manevrati rulada.
8. Inainte de coacere, rulada de porc trebuie sa stea la frigider neacoperita, timp in care soriciul incepe sa se usuce, sarea scoate apa si din el si din carne. Daca sta acoperita, atunci friptura de porc cu sorici nu va avea un exterior crocant.
9. Daca nu aveti o tava cu gratar, puteti sa folositi gratarul cuptorului pus deasupra unei tavi sau puteti sa asezati friptura de porc cu sorici pe un pat de ceapa, morcovi sau tije de telina.
10. Nu puneti carnea pentru friptura scoasa din frigider direct in cuptor, ci o lasati sa ajunga inainte la temperatura camerei. Are nevoie de temperare, pentru a nu suferi un soc termic atunci cand o punem in cuptorul incalzit.
11. Temperatura mare de la inceputul coacerii face ca soricul sa devina crocant, ca jumarile.
12. Nu trebuie sa ardem rulada de carne la exterior, iar in interior sa fie cruda, o ungem cu lichidul din tava cam din ora in ora. Nu va speriati daca soriciul se increteste atunci cand il ungeti, el va deveni din nou crocant prin coacere.
13. In cat timp se face friptura de porc la cuptor? Timpul de gatire pentru spata, fleica, cotlet, piept, pulpa sau ceafa de porc la cuptor depinde mult si de marimea carnii. Daca folosim un termometru pentru carne (este foarte util si nu este scump), temperatura interna trebuie sa fie de 60 de grade Celsius pentru o friptura medium-rare, 63-66 de grade Celsius pentru o friptura de porc medium, iar pentru o carne de porc bine facuta temperatura interna trebuie sa fie 70 de grade, mai mult de atat nu este recomandat.
14. Cat se lasa o friptura de porc la odihnit si de ce? Nu taiem friptura de porc imediat ce o scoatem din cuptor, ci o lasam sa se odihneasca macar 20-30 minute, timp in care devine si mai frageda si se mai si gateste.
Aceasta este recomandarea Reteta-Video pentru Rulada de Porc la Cuptor Umpluta cu Ierburi Aromatice - Porchetta.
POFTA BUNA
Comentarii
Scrie un comentariu
Retete similare
JOI 05.08.2021 - 14:13
JOI 01.10.2020 - 12:09
VINERI 04.04.2014 - 22:02
MARTI 20.08.2013 - 22:57
MARTI 29.07.2014 - 21:47
JOI 07.10.2021 - 14:30